Ludovic Orban: Votez orice moțiune de cenzură împotriva lui Ponta, "acest hibrid nereușit" între Năstase şi Iliescu (FOTO)

Ludovic Orban: Votez orice moțiune de cenzură împotriva lui Ponta, "acest hibrid nereușit" între Năstase şi Iliescu (FOTO)
Foto: evz.ro

Deputatul liberal Ludovic Orban a lansat, luni, un atac dur la adresa premierului Victor Ponta, pe care l-a numit „un hibrid nereuşit” între Ion Iliescu și Adrian Năstase. Orban susţine, totodată, că va vota orice moţiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ponta.

Ieri, privindu- l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor 90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca (nou- nouţă, de altfel ca şi toţi ceilalţi asa-zişi mineri, care nu mai sunt mineri din 2006) nefiind dotat şi cu lămpaş sau bâtă. Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină. Este adevărat că nu a înfierat cu mânie proletară protestatarii din Piaţa Universităţii, însă a făcut un lucru şi mai grav, afirmând: «nimeni nu are voie să spună nu»„, a scris Orban pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PNL susţine, totodată, că va încerca să-şi convingă colegii din PNL că Victor Ponta trebuie să plece de la guvernare.

Îl anunţ pe această cale pe domnul Ponta că voi vota orice moţiune de cenzură se va depune împotriva cabinetului său şi că voi face toate demersurile posibile pentru a îmi convinge colegii liberali că acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Nastase (vezi PETROM, ALRO, BECHTEL etc. ) şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece din fruntea guvernului României„, a mai scris Orban.

În replică, liderul PNL Crin Antonescu spune că anunțul lui  Ludovic Orban este unul „strict personal”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`