Un număr de 14 ONG-uri au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară în legătură cu sentințele controversate prin care premierul Nicolae Ciucă a reușit să blocheze analiza tezei sale de doctorat. Liderul PNL e suspectat că a plagiat, după o analiză a tezei sale făcută de jurnalista Emilia Șercan.
Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii „Bună, România!”, difuzată pe B1 TV.
Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir cred în „nevinovăția” lui Ciucă. Ironici, cei doi au susținut că probabil un om rău „i-a întins o capcană” lui Nicolae Ciucă, atunci „un copil de 50 de ani” care era „preocupat de apărarea țării”. Teoria celor doi este că, probabil, premierul a fost prost sfătuit să cumpere o teză gata făcută de cineva.
Zamfir a mai ținut să remarce faptul că lui Ciucă i-ar fi fost mai ușor chiar să-și scrie teza de doctorat, bună sau rea, cum ar fi fost, decât să o plagieze, căci să plagiezi nu e deloc lucru simplu.
Amintim că, într-un prim dosar aflat la Curtea de Apel București, judecătoarea Ionela Tudor a suspendat analizarea sesizărilor de plagiat ,pe motiv că e nevoie de stabilitate politică. Ea a invocat și potențiale daune de imagine pentru Ciucă.
În al doilea dosar, judecătorul Marius Iosif a decis respingerea cererilor de analizare a suspiciunilor de plagiat. În trecut, Iosif a fost numit în mai multe funcții chiar de PNL, partid condus acum de Ciucă. În plus, există indicii că sistemul de repartizare a cauzei a fost manipulat așa încât dosarul lui Ciucă să ajungă la acest judecător.
Buzăianu a susținut că prim-ministrul „are pe cap problema plagiatului, nelămurită, mai rău chiar adâncită” de judecătoarea Ionela Tudor, care practic a insinuat că „nu trebuie să-i ajutăm pe adversarii dlui Ciucă”. „Problema e că dl Ciucă merge mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Are acest aer: nu s-a întâmplat nimic!”, a continuat el.
„Există indicii temeinice, suspiciuni rezonabile că dl Ciucă nici n-a înțeles exact care-i problema, în general, cu plagiatul. Eu pornesc la dl Ciucă cu prezumția de nevinovăiție. Are o nevinovăție așa, nu în sens că nu a făcut nimic rău, în sens că e nevinovat.
Posibil să-l fi păcălit cineva. El o fi întrebat ”cum fac cu doctoratul?”. ”Trebuie să iei din mai multe cărți, le scrii acolo”. Sau i s-o fi spus ”trebuie s-o cumperi, că doar n-o scrii tu, Nicule!”. ”N-o scriu eu?”. ”Te apuci să scrii doctorate acuma?”. ”Nu scriu, nu știu; cum se face?”. ”O iei de la cineva!”. Și și-o fi cumpărat-o, cred că a și zis ”dați și o chitanță ceva? Poate zice lumea că n-am plătit-o”
Eu așa îl bănuiesc. Nu-l văd eu plagiind… Îl vezi tu pe dl Ciucă plagiind? Ca să plagiezi trebuie să ai întâi de unde să plagiezi. Trebuie să mergi în bibliotecă, să cauți cărți pe subiectul tău (…) Să fim serioși, ce naiba… E bătaie de cap cu plagiatul ăsta, nu e pentru toată lumea”, a spus și Zamfir.
Acesta a remarcat apoi că nu e deloc simplu să plagiezi: „Pentru el ar fi fost mai simplu s-o scrie. Bună, rea, cum știe el, dar o scrie singur. Să plagiezi înseamnă să parcurgi atâtea cărții…”.
Concluzia celor doi este că, pe subiectul plagiatului, premierul Nicolae Ciucă e „de o cruntă nevinovăție”.