Fostul premier Adrian Năstase scrie, din nou, de după gratii despre actualitatea politică din ţară.
De această dată, ne anunţă că pactul de coabitare semnat între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a expirat pe 21 decembrie, în momentul în care Cabinetul Ponta 2 a depus jurământul la Palatul Cotroceni.
„Pactul de la Cotroceni, semnat pe 12 decembrie, a expirat vineri, 21 decembrie. Motivul este evident – acordul a fost încheiat, ca să folosesc o formulă mai simplă, cu șeful guvernului Ponta 1.
Mandatul acestuia s-a încheiat, însă, odată cu învestirea guvernului Ponta 2, pe 21 decembrie!”, scrie Adrian Năstase pe blog.
În opinia lui Năstase, acest pact ar fi trebuit să fie încheiat între Preşedintele României şi noua majoritate parlamentară, rezultată în urma alegerilor din 9 decembrie.
„Acordul ar fi trebuit semnat cu președinții PSD, PNL și PC și el trebuia să prevadă, în primul rând, modul de desemnare, în noile condiții, a primului ministru, de către președinte. În formula actuală, acordul nu le este opozabil. Paradoxal, acordul nu îi este opozabil nici măcar noului premier, care nu l-a semnat”, a mai explicat Adrian Năstase.
Fostul premier este convins că pentru președintele Traian Băsescu semnarea acestui acord nu a fost decât o operaţiune prin care a încercat să câştige timp şi începutul unui joc „de-a şoarecele şi pisica”.