Călin Georgescu, candidatul independent care a obținut victoria șocantă în primul tur al alegerilor prezidențiale, a comparat performanța sa politică cu Revoluția din 1989, într-un clip video în care se adresează susținătorilor săi:
„Ne-a unit, ce ne unește ca oameni, iubirea. Am fost toți într-un gând, am mărturisit într-un gând pe Dumnezeu, căci el ne unește și i-am dat votul nostru, pentru că el este liantul nostru, iar poporul român care a stat în întuneric atâta timp a văzut prin puterea conștiinței lumina cea mare, căci Dumnezeu este cu noi. Dragii mei, vă mulțumesc încă o dată pentru chemarea la care ați răspuns și pe care v-am adresat-o ca o lucrare unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Efortul vostru și jerfa voastră, cum am spus, mă responsabilizează.
Din țară și sigur din cealaltă Românie de peste granițe vocea voastră a fost acum auzită pe întregul mapamond. Toți și-au amintit de puterea poporului nostru, așa cum am făcut-o în 1989 în decembrie. Ne-am recâștigat demnitatea și am luptat pentru a reface cultul onoarei și demnității. Am spus din nou că noi decidem ce este bine pentru noi, și nu ce vor alții să fie bine pentru noi. Unitatea vine din nevoia de supraviețuire. Politicienii sunt singurii care nu au înțeles ce s-a întâmplat”.
Călin Georgescu a mai precizat că politicienii sunt singurii care nu înțeleg cum a fost posibilă victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale:
„V-ați uitat pe statistici, în sondaje, nenumărate sondaje, ați făcut și continuați să faceți afirmații defăimătoare, v-ați jignit unii pe alții dar cel mai grav este faptul că ați jignit poporul român timp de 35 de ani și ați continuat să îl jigniți și astăzi când ați spus că nu înțelegeți cum s-a întâmplat. Nu înțelegeți pentru că poporul român a renăscut în el dorința de demnitate pe care a pierdut-o în acești ani. Nu există locul unu sau locul doi, nu există calificare precum podiumul, singurul loc care contează este al poporului român. El este pe primul loc. Un singur loc care aparține doar poporului iar poporul trebuie să fie întotdeauna pe primul loc”.