Ciprian Ciucu, despre „haosul administrativ” și lucrările blocate din Capitală: „Nimeni nu vorbește. Oameni buni, dacă nu aveți soluții, plecați acasă!” (VIDEO)

Ciprian Ciucu, despre „haosul administrativ” și lucrările blocate din Capitală: „Nimeni nu vorbește. Oameni buni, dacă nu aveți soluții, plecați acasă!” (VIDEO)
Foto: Ciprian Ciucu / Facebook

Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6 și președintele PNL București, a vorbit vineri, pentru B1 TV, despre motivele pentru care multe investiții din Capitală bat pasul pe loc și „sunt zone în care Bucureștiul nu arată cum ar trebui”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Drumurile noastre”, moderată de Ștefan Etveș pe B1 TV.

Ciucu, despre „haosul administrativ” din Capitală

„Eu sunt primar al Sectorului 6 și ar trebui să-mi văd de sectorul meu și să nu apreciez ce fac alți primari, dar dacă merg prin București, pe Magheru sau prin Piața Victoriei sau chiar aici, pe Calea Victoriei, și văd că un bolard e căzut de două săptămâni, am o problemă. Că la mine dacă e un bolard căzut mai mult de 48 de ore, iau foc, că am făcut un sistem, așa încât Poliția Locală sau cetățenii sau oricine semnalează o problemă ce poate fi remediată în 24 de ore trebuie să fie remediată în 24 de ore. Dacă e mai complex, am 4 de ore. Dacă e nevoie de investiții să asfaltezi o stradă, va fi pus în planul de investiții și, nu în 24 sau 48 de ore, dar va fi făcucă strada aceea”, a declarat Ciucu.

Acesta a precizat că a vorbit cu Primarul General, Nicușor Dan, dar lucrurile tot nu se mișcă din cauza problemelor de la nivelul administrațiilor și firmelor ce ar trebui să se ocupe de lucrări.

Ciucă a spus că Primăria Capitalei e „grea, complexă” și că pentru anumite probleme pot fi acuzați toți primarii de până acum.

În schimb, „pentru haosul administrativ de la PMB nu mai poți da vina pe vechea administrație. Nu e diferență semnificativă între Primăria Gabrielei Firea și a lui Nicușor Dan, capaciitatea adminsitrativă e la fel de slabă, avem aceleași instituții cu aceiași oameni”, a continuat Ciucu.

Cum rămân blocate șantierele în București. O explicație

Primarul Sectorului 6 a explicat apoi că Bucureștiul are două mari proiecte: pasajul Doamna Ghica și Prelungirea Ghencea. Pentru Prelungirea Ghencea, el a dat anul trecut Primăriei București 10 milioane pentru exproprieri, dar nu s-a făcut nimic: „Banii sunt tot acolo în cont, stau degeaba”.

Ciucu a mai spus că Ordonanța dată de Guvern ca reacție la creșterea prețurilor la materialele de construcție rezolvă doar în parte problema, așa că el a cerut soluții ca TCMB, compania care face proiectele, să nu mai iasă în pierdere și să fie în pragul falimentului.

Numai că „niciun director nu se văzuse cu niciun director să discute problema. Asta m-a siderat… Cum eposibil să treacă lunile și voi să nu vă vedeți? Nu știți că aveți acolo șantier, că lucrările sunt blocate? Nu vă vedeți între voi? Nu se întâmpla nimic. Nimeni nu vorbește. L-am sunat pe Primarul General să-i pună la masă. Mai rău e că după ce s-au pus la masă tot nu acceptă ncio soluție, că niciuna nu e bună. Oameni buni, dacă nu aveți soluții, plecați acasă! Dine nu are soluții pleacă acasă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe