Dmitri Medvedev neagă zvonurile legate de o eventuală demisie a sa din fruntea Guvernului rus

Dmitri Medvedev neagă zvonurile legate de o eventuală demisie a sa din fruntea Guvernului rus
Premierul Rusiei Dmitri Medvedev e dezminţit, duminică, orice zvon legat de demisia sa din fruntea Guvernului, accentuând faptul că relaţiile cu preşedintele Vladimir Putin sunt "bune". "Am avut şi avem în...

Premierul Rusiei Dmitri Medvedev e dezminţit, duminică, orice zvon legat de demisia sa din fruntea Guvernului, accentuând faptul că relaţiile cu preşedintele Vladimir Putin sunt „bune”.

„Am avut şi avem în continuare relaţii amicale foarte bune. Dacă ar fi fost altfel, am fi avut probabil alt Guvern astăzi” ,a asigurat Medvedev, în cadrul unui interviu televizat.

Zvonurile legate de eventuale dispute între Putin şi Medvedev s-au accentuat în Rusia de la plecarea din Guvern, la începutul lunii, a lui Vladislav Surkov, un influent vicepremier, prezentat adeseori drept strategul sistemului politic controlat strict de Kremlin.

„Zvonurile interminabile privind eventuale demisii nu ajută cu siguranţă Guvernul, dar în ce mă priveşte, aceste declaraţii nu mă deranjează. Mai devreme sau mai târziu toţi vor fi demişi. Aşa este viaţa”, a afirmat Medvedev, citat de AFP.

Premierul a declarat, de asemenea, „că nu îi este teamă” de momentul în care va trebui să părăsească postul.

„Nu îmi provoacă teamă. Dacă îţi imaginezi că este pentru totdeauna, atunci este o catastrofă”, adaugă Medvedev.