Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, l-a primit, miercuri, pe omologul său ungar, Viktor Orban, la un prânz privat care a avut loc la Bucureşti.
Informația a fost dată publicității de Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului Ungariei, către agenţia ungară de presă MTI.
Cei doi şefi de guvern au purtat o conversaţie informală despre afaceri bilaterale şi europene, potrivit MTI, citată de G4Media.
De la Bucureşti, Viktor Orban se va deplasa la Băile Tuşnad, la locaţia celei de-a 32-a ediţii a Universităţii de Vară de acolo. Amintim că discursul său de anul trecut de la Tușnad s-a lăsat cu un scandal de proporții care a căpătat dimensiuni internaționale.
De la declanșarea războiului rus în Ucraina, Viktor Orban s-a remarcat pozițiile pro-Rusia, statul agresor. El chiar și-a exasperat colegii din UE blocând mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, dar și ajutoare pentru Ucraina, țara victimă. În aceste condiții, el e tot mai mult acuzat că e calul troian al lui Vladimir Putin în UE și NATO.
„Acesta este începutul unei frumoase prietenii”, a transmis premierul ungar, pe Facebook.
Asta în contextul în care presa de la Budapesta, în mare parte controlată de Viktor Orban, a avut comentarii extrem de dure după scoaterea UDMR de la guvernare.
Cotidianul maghiar Magyar Nemzet, de exemplu, a scris că „în politica română patriotismul s-a transformat în antimaghiarism printr-un adaos banal”. Acesta a pus apoi scoaterea UDMR de la guvernare în contextul anului electoral care urmează în România: „Cartea maghiară a apărut deja în campania din România. Întrebarea este doar cine şi de câte ori va împărţi aceste cărți până la sfârşitul anului 2024”.
De asemenea, într-un interviu pentru publicația de limbă maghiară Maszol, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că motivele pentru care Uniunea nu mai e la guvernare sunt „ipocrizia” și „jafurile și lăcomia”.