Premierul Victor Ponta a declarat, luni dimineaţă, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei, că Politica externă a României rămâne pe coordonatele stabilite, indiferent de schimbările politice interne.
„Deși România, diplomația noastră trece prin momente speciale, cu această ocazie vreau să reafirm că politica externă a României va continua pe coordonate predictibile, stabilite de mult timp, și aceste coordonate trebuie continuate indiferent de schimbările interne, schimbări care au loc, de altfel în orice democrație. ” a declarat Victor Ponta.
Parteneriatele strategice pe care România le are în acest moment trebuie să fie continuate de dilplomația românească. „Acest parcurs nu poate fi pus sub semnul întrebării în perioada următoare”, a completat premierul la Reuniunea Anuală a Diplomației.
„Sunt absolut convins că obiectivele noastre fundamentale în cadrul Uniunii Europene trebuie să rămână aceleași. Nu sunt atât de supărați sau tulburați de ceea ce de mai mult de un an, devine un fel de problemă psihologică a României, aderarea la spațiul Schengen. România, care îndeplinește de mult timp toate criteriile tehnice și toate standardele solicitate statelor europene va deveni membru al spațiului Schengen și deciziile politice care au întârziat această aderare vor da loc liber realităților faptului că din punct de vedere tehnic putem asigura frontiere de est a Uniunii Europene.” a adăugat Victor Ponta.
Premierul a completat că aderarea sau neaderarea României la spațiul Schengen nu este o problemă de politică internă.