Vila din Aviatorilor, secret de stat pentru următorii 30 de ani. Ionuț Moșteanu: Am retrimis o hârtie la RA-APPS și n-au mai răspuns. Încalcă legea în cazul acesta și o să-i dau în judecată (VIDEO)

Vila din Aviatorilor, secret de stat pentru următorii 30 de ani. Ionuț Moșteanu: Am retrimis o hârtie la RA-APPS și n-au mai răspuns. Încalcă legea în cazul acesta și o să-i dau în judecată (VIDEO)
Foto: Ionuț Moșteanu / Facebook

Ionuț Moșteanu, lider al deputaților USR și purtător de cuvânt al formațiunii, a comentat în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1TV, subiectul referitor la răspunsul oficial dat de RA-APPS în cazul vilei din Aviatorilor 86, București, și anume, că a secretizat contractul de renovare al imobilului timp de 30 de ani.

Ionuț Moșteanu a anunțat că va da în judecată RA-APPS pentru că încalcă legea.

„RA-APPS încalcă legea, în cazul ăsta, și o să îi dau în judecată”

„Noi știam lucrul acesta. Acum două luni de zile, când a apărut acest subiect în spațiul public, eu, personal, am depus o cerere la RA-APPS pentru a consulta acest contract. Eu, ca parlamentar, orice parlamentar are dreptul de acces la secret de stat, legea ne dă acest drept.

RA-APPS mi-a răspuns că nu știe dacă trebuie să am acces la contract, deși legea spune foarte clar că trebuie să-mi dea acces. M-am adresat ORNISS-ului, care ORNISS mi-a răspuns că da, trebuie să am acces la acel document. Am făcut o trimitere, am retrimis o hârtie la RA-APPS, de aproximativ o lună de zile, și RA-APPS n-a mai răspuns.

RA-APPS încalcă legea, în cazul ăsta, și o să îi dau în judecată pentru că vor să țină, cu siguranță cu ordin de la Ciucă și Ciolacu, să țină la secret această mafioțenie imensă pe care o fac, această bătaie de joc, din care bagă 7 milioane de euro din banii publici, în palatul lui Iohannis. Și a mai făcut ceva în Parlament. Legea Curții de Conturi spune că Parlamentul poate cere Curții de Conturi, printr-o hotărâre a Parlamentului, să efectueze un control într-o anumită speță.

Am depus de săptămâna trecută hârtie la Biroul Permanent prin care noi, USR-ul, eu, ca lider de grup, cer ca Parlamentul să adopte o hotărâre prin care Curtea de Conturi să verifice modul în care s-au realizat lucrările de reabilitare ale acestui imobil din Aviatorilor 86, atunci au respins, azi am depus-o din nou. Au spus că o să se regăsească pe ordinea de zi de mâine, la Biroul Permanent. Mâine voi fi din nou acolo și vom vedea cu toții dacă PSD și PNL dau curs acestei solicitări absolut legitime, dacă au ceva de ascuns, vom vedea la vot, dar trebuie să ajungă această solicitare a noastră la vot”, a spus purtătorul de cuvânt al USR.

„M-am uitat care sunt cele mai scumpe case din București și tot nu ajung la sumele astea”

“E un obiectiv civil, că dacă era un obiectiv militar, înțelegem cu toții. Trebuie să ne apărăm, poate-s niște rachete acolo, niște radare, niște chestii, dar e un obiectiv civil, o casă de oameni, ca să zic așa. (…) au decis să bage 7 milioane de euro într-o renovare, 6.000 EUR pe metru pătrat. Și dacă îl construiau de nou, nu îmi imaginez ce … m-am uitat care sunt cele mai scumpe case din București și tot nu ajung la sumele astea.”, a mai precizat Moșteanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)