Pandurii Târgu Jiu și Viitorul Constanța au remizat, sâmbătă seara, pe stadionul din Severin, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1.
Gazdele au deschis scorul în minutul 46 prin Nicoară printr-un șut la colțul lung, în timp ce Viitorul lui Hagi a adus egalarea prin Vlad Rusu în minutul 72, care a marcat printr-o execuție de mare clasă.
Tot în acest sezon, în celelalate două meciuri din sezonul regulat , Pandurii s-au impus atât în tur, cât și în retur cu scorul de 1-0, respectiv, 3-1.
Antrenorul Pandurilor, Edi Iordănescu este foarte dezamăgit că nu-și poate motiva jucătorii mai bine pe fondul problemelor financiare întâlnite la club.
"V-aş invita să veniţi în vestiar când ne antrenăm să vedeţi ce atmosferă avem, dacă asta e echipă de locul 2 cu şanse la primul loc. Parcă suntem la retrogradare. Eu am vorbit cu Narcis, am zis că mi-e foarte greu să găsesc mijloace să motivez acest grup, în condiţiile în care ei au fost anunţaţi că practic din decembrie până în iunie vor juca pe gratis. Am impresia că nu e întâmplător ce se întâmplă, cu oprirea finanţării, în momentul de faţă.
S-a vorbit de sezonul viitor, dar, în acelaşi timp, în momentul de faţă nu se vor mai direcţiona bani către echipă. Acum întreb câte echipe din România sunt finanţate parţial de stat? Dacă s-ar opri, am mai avea 3 echipe în prima ligă şi două în liga a doua. Sunt alţii care iau deciziile astea, dar nu în plin campionat, cu echipa de pe locul 2 când are şanse la titlu", a declarat Edi Iordănescu la Digi Sport.
De cealaltă parte, Gheorghe Hagi s-a declarat nemulțumit de arbitraj . Echipa sa a cerut penalty la o fază în care Vlad Rusu a fost faultat în careu.
În schimb, este mulțumit de echipa sa, care deși este una tânătră a reușit să domine Pandurii.
"S-a văzut că merităm să fim în play-off. Știam că jucăm cu o echipă bună, așa cum sunt toate cele calificate în play-off. Am arătat că suntem la înălțime, chiar dacă pierdem. Ăsta e spiritul nostru, să atacăm, să creăm, normal că mai facem și greșeli, dar sunt mulțumit de jocul prestat. La fel ca în alte meciuri, sunt puțin nemulțumiți de jocul din ultimii 30 de metri, trebuia să fim mai inspirați la pase și la șuturi, dar vom munci mai mult pe viitor", a declarat Gică Hagi.
"Nu mai are rost. Ce să comentez? Luați ultimele 6-7 meciuri, e simplu. O să vedeți că totdeauna cu noi au fost contra. De când am ajuns pe primele locuri, am fost dezavantajați. Ce să caute Viitorul pe locul 2? O echipă tânără, cu un antrenor care a jucat și el fotbal nu știu pe unde… Nu a fost penalty la Nicoliță la Constanța? Să fim serioși, dacă nu, haideți să ne lăsăm toți de fotbal! Trebuie să ai tăria să recunoști! Trebuie să fie echidistanți, să lase să se joace și cel mai bun să câștige. Le-am spus și jucătorilor, la ocaziile pe care le avem trebuia să dăm 4 goluri. Atunci, ce îți mai face arbitrul? Am jucat fotbal foarte bun până la 70 de metri, dar pe ultimii 30 am lăsat de dorit", a spus Gică Hagi, conform Digi Sport.