ungaria

SUA, prăbuşire alarmantă în cadrul incelui privind corupţia la nivel mondial, pe fondul Administraţiei Trump. Americanii sunt OUT din Top 20 pentru prima oară în ultimii ani (VIDEO)
29 ian.. 2019

SUA, prăbuşire alarmantă în cadrul incelui privind corupţia la nivel mondial, pe fondul Administraţiei Trump. Americanii sunt OUT din Top 20 pentru prima oară în ultimii ani (VIDEO)

Organizația nonguvernamentală Transparency International a publicat raportul privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global.

SUA au pierdut patru puncte faţă de 2017, ajungând la 71 şi…

Premierul Viktor Orban anunță o nouă victorie pentru Ungaria: Încă o bancă supranațională își mută sediul central la Budapesta
29 ian.. 2019

Premierul Viktor Orban anunță o nouă victorie pentru Ungaria: Încă o bancă supranațională își mută sediul central la Budapesta

Viktor Orban, premierul Ungariei, a anunțat că Banca Internațională de Investiții (BII) își va muta sediul central de la Moscova la Budapesta, la capătul unei întâlniri cu Nikolay Kosov, președintele…

Sabotaj sau incompetență? Investiția uriașă a Transgaz în BRUA ar putea rămâne în aer, după ce firmele de transport au renunțat la contracte în ultimul moment!
29 ian.. 2019

Sabotaj sau incompetență? Investiția uriașă a Transgaz în BRUA ar putea rămâne în aer, după ce firmele de transport au renunțat la contracte în ultimul moment!

Transgaz și FGSZ, operatorii de transport de gaze din România și Ungaria, au anunțat că o mare parte din contractele de rezervare de capacitate de transport de gaze pe viitoarea conductă BRUA, ce va întări…

Anunț IMPORTANT pentru șoferii români: SE MODIFICĂ taxa de drum pentru transportatorii care trec prin Ungaria
29 ian.. 2019

Anunț IMPORTANT pentru șoferii români: SE MODIFICĂ taxa de drum pentru transportatorii care trec prin Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, începând cu 3 februarie, transportatorii care tranzitează Ungaria vor fi obligaţi să introducă noi informaţii în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO,…

Salariații Audi din Ungaria, în GREVĂ GENERALĂ pentru a aduce în prim-plan problema acută a decalajului salarial dintre Vest şi Est
28 ian.. 2019

Salariații Audi din Ungaria, în GREVĂ GENERALĂ pentru a aduce în prim-plan problema acută a decalajului salarial dintre Vest şi Est

Angajaţii Audi din Ungaria au declanșat o grevă generală de o săptămână, manifestându-și astfel indignarea față de decalajul salarial între Est și Vest.

Reprezentanții diviziei ungare cer o mărire…

SUA vor să contracareze influența Rusiei și Chinei în Europa. Ungaria se opune
28 ian.. 2019

SUA vor să contracareze influența Rusiei și Chinei în Europa. Ungaria se opune

Premierul ungar Viktor Orban le-a declarat unor diplomați americani că vrea ca Ungaria să fie ”neutră precum Austria”. Asta chiar în contextul în care Washingtonul presează pentru o linie mai dură în raport…

Cum a apărut conspiraţia mondială privindu-l pe George Soros: Dezvăluirile omului care a lucrat alături de Arthur Finkelstein pentru inventarea mitului răului absolut
26 ian.. 2019

Cum a apărut conspiraţia mondială privindu-l pe George Soros: Dezvăluirile omului care a lucrat alături de Arthur Finkelstein pentru inventarea mitului răului absolut

Multimiliardarul George Soros a devenit imaginea răului absolut în unele ţări, în cârca acestuia fiind puse toate acţiunile ce afectează unele guverne sau figuri politice. Din Ungaria până în Statele Unite…

Viktor Orban, atac la Comisia Europeană: Timmermans e omul lui Soros
25 ian.. 2019

Viktor Orban, atac la Comisia Europeană: „Timmermans e omul lui Soros”

Viktor Orban lansează atacuri dure înainte de discutarea în Parlamentului European a situaţiei statului de drept din Ungaria pe baza căreia s-a invocat articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, cunoscut şi ca…

Guvernul Orban boicotează dezbaterea din Parlamentul European despre statul de drept din Ungaria
24 ian.. 2019

Guvernul Orban boicotează dezbaterea din Parlamentul European despre statul de drept din Ungaria

Guvernul Orban a anunțat că nu va participa la dezbaterea despre statul de drept din Ungaria, care va avea loc pe 30 ianuarie în Parlamentul European, informează MTI preluată de Agerpres.

Anunțul a fost făcut…

GRAV accident rutier în Ungaria! Printre victime sunt și români
22 ian.. 2019

GRAV accident rutier în Ungaria! Printre victime sunt și români

Un accident rutier a avut loc, luni dimineață, pe autostrada M3, între Gelej și Budapesta, Ungaria, 4 persoane pierzându-și viața și alte 3 fiind rănite.

Accidentul s-a produs după ce un autoturism a lovit d…

Legătura dintre UDMR și Guvernul lui Viktor Orban, la un nou nivel: Executivul de la Budapesta a investit două milioane de euro într-un centru medical, inaugurat în satul natal al lui Kelemen Hunor
21 ian.. 2019

Legătura dintre UDMR și Guvernul lui Viktor Orban, la un nou nivel: Executivul de la Budapesta a investit două milioane de euro într-un centru medical, inaugurat în satul natal al lui Kelemen Hunor

Guvernul de la Budapesta a investit peste două milioane de euro într-un centru medical dedicat hocheiului. Acesta a fost deschis chiar în localitatea natală a liderului UDMR, Kelemen Hunor, notează agenția…

Ungaria cere demararea procedurii de infringement împotriva Austriei în scandalul diminuării alocaţiei copiilor nerezidenţi
15 ian.. 2019

Ungaria cere demararea procedurii de infringement împotriva Austriei în scandalul diminuării alocaţiei copiilor nerezidenţi

Ungaria reacţionează în scandalul alocaţiilor pentru copii din Austria. Guvernul de la Budapesta s-a adresat comisarului european Marianne Thyssen, responsabil pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale,…

Ladislau Boloni: Este imposibil să găsești astăzi un conducător de club precum Valentin Ceauşescu! Ce spune antrenorul despre originile sale maghiare
14 ian.. 2019

Ladislau Boloni: Este imposibil să găsești astăzi un conducător de club precum Valentin Ceauşescu! Ce spune antrenorul despre originile sale maghiare

Antrenorul Ladislau Boloni reiterează că faptul că cel mai bun conducător român de club pe care l-a cunoscut este Valentin Ceauşescu, fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, cunoscut pentru implicarea, în perioada…

Alianța ''România Demnă și Puternică'' a condamnat ferm declarațiile oficialului maghiar Balázs Orbán: Un atentat la siguranța națională!
10 ian.. 2019

Alianța ”România Demnă și Puternică” a condamnat ferm declarațiile oficialului maghiar Balázs Orbán: Un atentat la siguranța națională!

Alianța „România Demnă și Puternică” a condamnat ferm declarațiile lui Balázs Orbán, secretar de stat al premierului Ungariei, pe care le califică drept provocatoare și iresponsabile.

Prin vocea lui…

Ion Țiriac: ''E Viktor Orban Hitleristul Europei? Deocamdată el apără interesele Ungariei de la A la Z şi, cu tot respectul, când se duce la Bruxelles, stă în picioare. Și atunci cum să-l critici pe Orban?''
08 ian.. 2019

Ion Țiriac: ”E Viktor Orban Hitleristul Europei? Deocamdată el apără interesele Ungariei de la A la Z şi, cu tot respectul, când se duce la Bruxelles, stă în picioare. Și atunci cum să-l critici pe Orban?”

Ion Țiriac a declarat că principala problemă a României este că nu are un politician care ”să stea în picioare”. Afaceristul l-a dat exemplu pe premierul Ungariei, Viktor Orban. El a susținut că nu…

Ungaria: Mii de persoane au ieşit, din nou, în stradă pentru a protesta împotriva legii sclaviei adoptată de Guvernul Viktor Orban
05 ian.. 2019

Ungaria: Mii de persoane au ieşit, din nou, în stradă pentru a protesta împotriva „legii sclaviei” adoptată de Guvernul Viktor Orban

Maghiarii continuă protestele împotriva „legii sclaviei”, care introduce ore de muncă suplimentare! Mii de oameni au ieşit şi sâmbătă şi au mărşăluit pe străzile Budapestei, relatează…

Analiză INCENDIARĂ în Le Monde: România, pe calea Ungariei și a Poloniei
31 dec.. 2018

Analiză INCENDIARĂ în Le Monde: România, pe calea Ungariei și a Poloniei

Încă o palmă pentru România, în presa internaţională, cu doar o zi înainte ca ţara noastră să preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Le Monde publică un important articol pentru…

Ministru ungar: Suntem de acord cu abordarea României pe timpul preşedinţiei Consiliului UE / Liderii de la București și Budapesta fac front comun împotriva Uniunii Europene
18 dec.. 2018

Ministru ungar: Suntem de acord cu abordarea României pe timpul preşedinţiei Consiliului UE / Liderii de la București și Budapesta fac front comun împotriva Uniunii Europene

Ministrul pentru afaceri europene din Ungaria, Szabolcs Takács, acuză instituţiile Uniunii Europene că terorizează statele membre care au opinii diferite de cele ale Bruxellesului şi că au început o vânătoare…

ŞOCANT! Deputați ai opoziției, TÂRÂȚI PE JOS și scoși cu forța din sediul televiziunii publice (VIDEO)
17 dec.. 2018

ŞOCANT! Deputați ai opoziției, TÂRÂȚI PE JOS și scoși cu forța din sediul televiziunii publice (VIDEO)

Doi deputați de opoziție au fost expulzați din sediul televiziunii publice ungare, luni dimineața, după ce și-au petrecut noaptea acolo, în speranța de a putea difuza un comunicat, după un important protest anti…

Ungaria: Deputați din Opoziție, târâți și scoși cu forța din televiziunea publică (VIDEO)
17 dec.. 2018

Ungaria: Deputați din Opoziție, târâți și scoși cu forța din televiziunea publică (VIDEO)

Doi deputați ai Opoziției din Ungaria, rămași peste noapte în sediul televiziunii publice în speranța că-și vor putea transmite pe post mesajele, au fost luni târâți și dați afară cu forța din…

Ungaria: Protestatarii au luat cu asalt sediul televiziunii de stat. Gestul de sfidare făcut de postul TV (VIDEO)
17 dec.. 2018

Ungaria: Protestatarii au luat cu asalt sediul televiziunii de stat. Gestul de sfidare făcut de postul TV (VIDEO)

A fost o nouă noapte de proteste la Budapesta. De această dată, oamenii nemulțumiți de politica premierului iliberal Viktor Orban chiar au luat cu asalt sediul televiziunii de stat MTVA și au cerut să fie…

Un şofer român a CHINUIT 43 de migranţi: I-a ţinut ÎNCHIŞI timp de 20 de ore, iar apoi I-A DAT JOS ÎNTR-O PĂDURE
14 dec.. 2018

Un şofer român a CHINUIT 43 de migranţi: I-a ţinut ÎNCHIŞI timp de 20 de ore, iar apoi I-A DAT JOS ÎNTR-O PĂDURE

Un bărbat de 54 de ani a călătorit cu 43 de migranţi în camionul său, pentru 20 de ore. Apoi, le-a spus să coboare în Germania, într-o pădure, într-un frig năpraznic.

Mai mult decât atât, migranţii…

Noi proteste în Budapesta împotriva legii sclaviei (VIDEO)
13 dec.. 2018

Noi proteste în Budapesta împotriva „legii sclaviei” (VIDEO)

O nouă seară de proteste în Budapesta, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care angajatorii pot să oblige angajaţii să muncească 400 de ore suplimentare pe an. Din acest motiv, actul normativ a primit…

Semne de întrebare după calificarea României în semifinale: De ce a refuzat Ungaria ultimul atac care ne-ar fi putut trimite acasă?
13 dec.. 2018

Semne de întrebare după calificarea României în semifinale: De ce a refuzat Ungaria ultimul atac care ne-ar fi putut trimite acasă?

România s-a calificat miercuri în semifinalele Campionatului European de Handbal Feminin în ciuda înfrângerii suferite în ultimul meci al grupei împotriva Ungariei. Hadnabalistele au pierdut la 2 goluri, fix…

Proteste în Budapesta, după ce ''legea sclaviei'' a fost adoptată (VIDEO)
12 dec.. 2018

Proteste în Budapesta, după ce ”legea sclaviei” a fost adoptată (VIDEO)

Mai multe persoane protestează miercuri noapte la Budapesta, după ce Parlamentul a adoptat ”legea sclaviei”, denumită astfel pentru că majorează semnificativ volumul de ore suplimentare pe care…

CUMPLIT: Cristina Neagu, accidentare HORROR în meciul cu Ungaria. A ajuns la SPITAL!  Detalii de ultim moment despre cea mai bună handbalistă a lumii (FOTO)
12 dec.. 2018

CUMPLIT: Cristina Neagu, accidentare HORROR în meciul cu Ungaria. A ajuns la SPITAL! Detalii de ultim moment despre cea mai bună handbalistă a lumii (FOTO)

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, a suferit o accidentare teribilă în meciul cu Ungaria. Sportiva se afla în atac și încerca să arunce la poartă, dar i-a alunecat piciorul și s-a…

ÎNCĂ SPERĂM! România pierde derbyul cu Ungaria, 31-29, și stăm la jocul rezultatelor pentru SEMIFINALE
12 dec.. 2018

ÎNCĂ SPERĂM! România pierde derbyul cu Ungaria, 31-29, și stăm la jocul rezultatelor pentru SEMIFINALE

România a pierdut meciul cu Ungaria, rivala tradițională din handbal, scor 31-29, iar șansele noastre la calificarea în semifinalele Europeanului de handbal depind de rezultatul jocului dintre Germania și…

Radu Banciu: La o discuție fermă, Liviu Dragnea ar ceda Transilvania Ungariei (VIDEO)
04 dec.. 2018

Radu Banciu: „La o discuție fermă, Liviu Dragnea ar ceda Transilvania Ungariei” (VIDEO)

Radu Banciu a comentat în ediția de marți a emisiunii Lumea lui Banciu lipsa de interes arătată de PSD și Liviu Dragnea privind problemele românilor din Transilvania în raport cu dorințele etnicilor…

ZDF și DPA au modificat textul în care se preciza de 1 decembrie România sărbătorește anexarea unei părți a Ungariei: Cu ce termen a fost înlocuit cuvântul ”anexare”
04 dec.. 2018

ZDF și DPA au modificat textul în care se preciza de 1 decembrie România sărbătorește anexarea unei părți a Ungariei: Cu ce termen a fost înlocuit cuvântul ”anexare”

Jurnaliștii de la televiziunea germană ZDF au schimbat titlul știrii preluate de la Deutsche Presse Agentur (DPA) în care se preciza că, la 1 decembrie românii sărbătoresc anexarea unei părți a…

Presa de stat din Germania a scris că de 1 decembrie România sărbătorește anexarea unei părți a Ungariei. MAE: O abordare tendențioasă care indică o ignorare voită a realităților istorice (VIDEO)

La mai mult de 48 de ore de când presa oficială germană a publicat un articol defăimător privind Ziua Naţională a României, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu un răspuns. Într-un comunicat al oficialilor…

Viktor Orban pune stăpânire pe media din Ungaria. Mogulii construiesc un mega-trust în sprijinul guvernului de la Budapesta
29 nov.. 2018

Viktor Orban pune stăpânire pe media din Ungaria. Mogulii construiesc un mega-trust în sprijinul guvernului de la Budapesta

Proprietarii mai multor instituții media care susțin guvernul de la Budapesta au anunțat că își donează companiile unei fundații care va edita un uriaș conglomerat mediatic în sprijinul premierului Viktor…

SFIDARE FĂRĂ PRECEDENT la adresa SUA: Ungaria a refuzat cererea Washingtonului de extrădare a doi TRAFICANŢI ruși de arme şi i-a trimis acasă, la Moscova
27 nov.. 2018

SFIDARE FĂRĂ PRECEDENT la adresa SUA: Ungaria a refuzat cererea Washingtonului de extrădare a doi TRAFICANŢI ruși de arme şi i-a trimis acasă, la Moscova

Premierul ungar Viktor Orban sfidează SUA! Ungaria a respins cererea Washingtonului privind extrădarea a doi cetăţeni ruşi suspectaţi de trafic cu arme.
Mai mult, Budapesta şi i-a trimis pe aceştia acasă, în…

S-A AFLAT! Cine ar câștiga dacă Ungaria ar declara RĂZBOI României: Cifrele spun TOTUL (VIDEO)
27 nov.. 2018

S-A AFLAT! Cine ar câștiga dacă Ungaria ar declara RĂZBOI României: Cifrele spun TOTUL (VIDEO)

Declaraţiile belicoase ale liderilor din Ungaria la adresa României s-au înmulţit exponenţial în ultimii ani, aşa că şi tensiunile dintre cele două ţări par să fi escaladat. În context, nu mulţi se…

O nouă declaraţie BELICOASĂ a unui înalt oficial maghiar, la Miercurea Ciuc: Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ!
26 nov.. 2018

O nouă declaraţie BELICOASĂ a unui înalt oficial maghiar, la Miercurea Ciuc: Guvernul Ungariei nu renunţă la acest pământ!

Declaraţiile belicoase ale liderilor politici din Ungaria la adresa României se înmulţesc.
Vineri, secretarul de stat Árpád János Potápi, responsabil pentru politicile naţionale ale Cancelariei premierului…

Ungaria TUNĂ ȘI FULGERĂ la adresa UE: Un alt val de migraţie trebuie prevenit
20 nov.. 2018

Ungaria TUNĂ ȘI FULGERĂ la adresa UE: Un alt val de migraţie trebuie prevenit

Peter Szijjatro, ministrul maghiar de Externe, a afirmat că proiectele de dezvoltare care privesc imigranţii trebuie realizate în ţările de origine ale acestora, pentru a se preveni astfel un alt val de migraţie,…

Viktor Orban nu uită de maghiarii din Venezuela. Cum îi salvează de la catastrofa care s-a produs în țara latino-americană: Maghiarii din Venezuela nu sunt refugiaţi, nu sunt imigranţi, ci vin acasă!
19 nov.. 2018

Viktor Orban nu uită de maghiarii din Venezuela. Cum îi salvează de la catastrofa care s-a produs în țara latino-americană: Maghiarii din Venezuela nu sunt refugiaţi, nu sunt imigranţi, ci vin acasă!

Guvernul Ungariei a inițiat un proiect de repatriere a venezuelanilor cu descedenți sau cu origini maghiare, în încercarea de a-i salva din colapsul în care a intrat Venezuela.

În contextul în care Venezuela a…

Eugen Tomac: Sunt de-a dreptul ŞOCAT. Profesori români din Ungaria, ameninţaţi că vor fi sancţionaţi dacă participă la o acţiune dedicată Centenarului
18 nov.. 2018

Eugen Tomac: Sunt de-a dreptul ŞOCAT. Profesori români din Ungaria, ameninţaţi că vor fi sancţionaţi dacă participă la o acţiune dedicată Centenarului

Liderul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, s-a declarat şocat de „un gest condamnabil al Guvernului de la Budapesta”, care, potrivit parlamentarului, le-a interzis profesorilor români din Ungaria să pa…

Steve Bannon, fostul strateg al lui Trump, vrea să facă, la europarlamentare, campanie pentru Viktor Orban
17 nov.. 2018

Steve Bannon, fostul strateg al lui Trump, vrea să facă, la europarlamentare, campanie pentru Viktor Orban

Fostul director al echipei de campanie a lui Donald Trump, Steve Bannon, a anunţat că vrea să colaboreze cu premierul ungar Viktor Orban în perioada de până la alegerile europene de anul viitor.

Bannon,…

Fostul premier din Macedonia a fugit de justiţia din ţara sa şi cere azil politic în Ungaria
14 nov.. 2018

Fostul premier din Macedonia a fugit de justiţia din ţara sa şi cere azil politic în Ungaria

Fostul premier din Macedonia, Nikola Gruevski, a fugit în Ungaria pentru a evita executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat, scrie dw.com.

El trebuie să facă doi ani de detenţie, fiindcă s-a…

Contre între SUA şi Ungaria pe tema gazoductelor ruseşti: 'Moscova vrea să-şi întărească controlul asupra Europei Centrale şi de Est'
14 nov.. 2018

Contre între SUA şi Ungaria pe tema gazoductelor ruseşti: ‘Moscova vrea să-şi întărească controlul asupra Europei Centrale şi de Est’

Gazoductele ruseşti din Europa Centrală şi de Est provoacă un adevărat scandal diplomatic între SUA şi Ungaria.
Rick Perry, secretarul american al Energiei, a solicitat marţi Ungariei şi ţărilor vecine să…

Guvernul maghiar finanțează două echipe de fotbal din România. Suma primită de ele este COLOSALĂ
14 nov.. 2018

Guvernul maghiar finanțează două echipe de fotbal din România. Suma primită de ele este COLOSALĂ

Două echipe de fotbal din țara noastră sunt finanțate direct de către guvernul maghiar,potrivit unui răspuns oficial al Guvernului ungar pentru Gazeta Sporturilor. 

Este vorba de cluburile Sepsi Sf….

Victor Ponta, despre rezoluția adoptată de PE în privința României: Suntem alături de Ungaria lui Viktor Orban și totuși mult mai rău
13 nov.. 2018

Victor Ponta, despre rezoluția adoptată de PE în privința României: Suntem alături de Ungaria lui Viktor Orban și totuși mult mai rău

Victor Ponta a reacționat marți, după ce rezoluția privind statul de drept din România a fost adoptată de Parlamentul European. 

Într-o postare pe Facebook, liderul Pro România a susținut că, pentru…

PPE, rezoluţie DURĂ la adresa Ungariei şi României: Popularii europeni critică derapajele de la statul de drept
07 nov.. 2018

PPE, rezoluţie DURĂ la adresa Ungariei şi României: Popularii europeni critică derapajele de la statul de drept

Ungaria şi România au ajuns în vizorul Partidului Popular European (PPE). Popularii au adoptat, miercuri, la Congresul său aflat în desfăşurare la Helsinki, o rezoluţie prin care solicită respectarea valorilor…

Partidul lui Viktor Orban dă mâna cu extremiştii de la Jobbik: Ce pune la cale Budapesta cu privire la secuii din România
05 nov.. 2018

Partidul lui Viktor Orban dă mâna cu extremiştii de la Jobbik: Ce pune la cale Budapesta cu privire la secuii din România

Extremiştii din Ungaria par să fi ajuns la un acord cu mai multe partide din Ungaria cu privire la o iniţiativă în care sunt vizaţi secuii din România.

Astfel, cinci partide din ţara vecină, inclusiv cele…

O nouă tragedie după moartea lui ILIE BALACI! Marele campion a plecat la ceruri! Fanii sunt în stare de şoc
31 oct.. 2018

O nouă tragedie după moartea lui ILIE BALACI! Marele campion a plecat la ceruri! Fanii sunt în stare de şoc

Lumea sportului trece printr-o nouă tragedie! Sandor Meszaros a murit la aproape două săptămâni de când a suferit un accident vascular chiar în timpul unei curse.

Cunoscutul pilot de raliuri maghiar a acuzat ac…

După SUA și Ungaria, și Austria se retrage din pactul ONU privind migrația
31 oct.. 2018

După SUA și Ungaria, și Austria se retrage din pactul ONU privind migrația

Guvernul de la Viena a anunțat că Austria se retrage din pactul ONU privind migrația, ce va fi aprobat oficial în decembrie, pentru a-și ”apăra suveranitatea” în acest domeniu.

„Guvernul a convenit să nu…

Juncker, certat pentru că a vorbit de Centenarul Marii Uniri. Ungaria: Celor care îşi amintesc cu tristeţe de un eveniment să nu li se pretindă să fie fericiţi
30 oct.. 2018

Juncker, certat pentru că a vorbit de Centenarul Marii Uniri. Ungaria: „Celor care îşi amintesc cu tristeţe de un eveniment să nu li se pretindă să fie fericiţi”

Budapesta continuă să se declarare „îndurerată” de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri în România. La doar o zi după ce Ministerul de Externe şi-a manifestat „îngrijorarea față de retorica Budapestei”,…

Ungaria RECIDIVEAZĂ în scandalul Zilei Naționale a României: ”Anumite date ale istoriei aduc unora amintiri dureroase”
30 oct.. 2018

Ungaria RECIDIVEAZĂ în scandalul Zilei Naționale a României: ”Anumite date ale istoriei aduc unora amintiri dureroase”

Ungaria face din nou declarații controversate cu privire la sărbătorirea Centenarului României.

Ministrul de externe Peter Szijjarto a transmis că “anumite date ale istoriei aduc unora amintiri dureroase”,…

Autonomia maghiarilor din România, în paşi mărunţi: Planul concret urmărit de Budapesta
29 oct.. 2018

Autonomia maghiarilor din România, în paşi mărunţi: Planul concret urmărit de Budapesta

Autorităţile de la Budapesta continuă să încurajează formaţiunile maghiarilor din România să militeze pentru autonomia maghiarilor din Transilvania. Mai multe, Budapesta alocă şi fonduri speciale destinate…

Critici DURE de la Budapesta pentru Juncker, după ce şeful Comisiei Europene a spus că data de 1 Decembrie 'este o sărbătoare nu doar a României, ci a întregii Europe'
27 oct.. 2018

Critici DURE de la Budapesta pentru Juncker, după ce şeful Comisiei Europene a spus că data de 1 Decembrie ‘este o sărbătoare nu doar a României, ci a întregii Europe’

Declaraţiile făcute marţi de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude-Juncker, referitoare la ziua de 1 Decembrie, inflamează spiritele în Ungaria.
Potrivit politicienilor maghiari,…