Extremiştii din Ungaria par să fi ajuns la un acord cu mai multe partide din Ungaria cu privire la o iniţiativă în care sunt vizaţi secuii din România.
Astfel, cinci partide din ţara vecină, inclusiv cele care formează alianţa de guvernare – Fidesz şi Partidul Popular Creştin-Democrat – şi-au exprimat dorinţa de a se alătura iniţiativei partidului de dreapta ultra-conservator Jobbik, aflat în opoziţie, pentru decretarea unei „zile a coeziunii maghiaro-secuieşti”.
Anunţul a fost făcut de luni de Istvan Szavay, parlamentar Jobbik, informează Agerpres citând agenţia MTI.
Jobbik respinge ideea de a-i declara pe secui o naţionalitate în Ungaria, pentru că „un pas ca acesta nu ar face decât să ofere muniţie românilor pentru a-i dezbina pe etnicii maghiari”, a spus Istvan Szavay.
„Secuii sunt parte integrantă din naţiunea maghiară”, a mai afirmat acesta.
Szavay a propus în urmă cu trei săptămâni, cu prilejul celei de-a 170-a aniversări a adunării naţionale secuieşti de la Lutiţa (Agyagfalva), în judeţul Harghita, ca 16 octombrie să fie decretată zi memorială pentru a marca astfel cele 11 secole de coexistenţă maghiaro-secuiască şi i-a îndemnat pe liderii tuturor partidelor din Ungaria să susţină această iniţiativă.