Radu Banciu: "Am trăit un mijloc de săptămână cât 10 weekenduri" (VIDEO)

Radu Banciu: "Am trăit un mijloc de săptămână cât 10 weekenduri" (VIDEO)
Foto:B1TV

Radu Banciu a vorbit în ediția joi a emisiunii "Lumea lui Banciu" despre evenimentele desfășurate în Capitală cu ocazia Zilei Naționale a României.

"Am trăit un mijloc de săptămână, dacă e să o parafrazăm pe Elena Udrea, am trăit un mijloc de săptămână cât 10 weekenduri, cu acestea două zile de 30 noiembrie și 1 decembrie extrem de dense. Astăzi, Bucureștiul într-adevăr a demonstrat că este un oraș care geme de lume.

Cred că s-au furat la portofele, Dumnezeule, în seara asta, că oamenii au fost ocupați în această dimineață cu ieșirea la paradă și seara cu admiratul decorațiunilor de Crăciun. Deci lume ca la urs pe străzile Capitalei. Metrourile pline, am văzut foarte multă lume de joasă speță în oraș. Oameni care veneau, o să aflăm zilele următoare, de cine știe de pe unde ca să pună la cale astăzi câte o lovitură din asta de buzunar.

A murit săracul Sebastian Papaiani, că ar fi putut juca rolul unui cerșetor de 1 decembrie suflându-și mucii. La el chiar mergea să îi sufle direct în fasole, că astăzi fasolea a fost la ordinea zilei.

Dar ca să rezumăm așa, o zi crâncenă și din punct de vedere al termometrului, dar și a rivalităților politice. Practic, până la urmă, nu am mai văzut de mult un 1 decembrie atât de politizat și cu atâta ură. Asta ca să ne referim la miezul evenimentului, adică la latura politică a lor pentru că ce s-a întâmplat în culise e treaba fiecăruia sau eventual a poliției, începând de mâine dimineață"a comentat Radu Banciu.

Radu Banciu: "Am trăit un mijloc de săptămână cât 10 weekenduri"

#DIRECT_ONE_mckliq#