Ce mesaj are Radu Banciu pentru Cătălin Rădulescu. Deputatul PSD a fost amendat pentru că n-a purtat mască într-un spațiu comercial și a jignit un polițist (VIDEO)

Radu Banciu a comentat, în ediția de marți seară a emisiunii „Lumea lui Banciu”, situația deputatului PSD Cătălin Rădulescu, care a fost amendat pentru că nu purta mască într-un spațiu comercial, dar și pentru tulburarea liniștii publice, pe motiv că l-a jignit pe agentul de poliție care îl îndemna să respecte regulile de siguranță sanitară.

Ce mesaj are Radu Banciu pentru Cătălin Rădulescu, după amenda primită pentru că nu purta mască și a jignit un polițist

„Am înțeles că l-a amendat polițistul. N-am mai apucat să îi spun domnului «Mitralieră» – să știți că domnii milițieni, ca să nu îi facem tovarăși din capul locului, sunt foarte sensibili la atacurile acestea de tipul, «băi, analfabetule». Eu, de exemplu, nu l-am făcut pe al meu așa. Sigur, după aia l-am înjurat la televizor, l-am făcut albie de porci aici, dar nu se poate spune că era vorba de el, că eu nu i-am dat numele la TV. Nu pot fi atacat. Am vorbit, într-adevăr, foarte urât și pe bună dreptate de el la televizor, dar eu nu m-am certat cu el live. Domnul «Mitralieră» s-a dus și l-a făcut analfabet. Asta nu îi place polițistului, milițianului, cum vrei să îi spui – el știe lucrurile acestea, toată viața trăiește cu ele, se simte într-o inferioritate permanentă. Chiar și față de o nutrie se simte inferior, dar nu trebuie să îi amintim asta pentru că atunci, sigur, amenda crește. El are paloșul acela în mână, cu care ne poate reteza capul”, a declarat Radu Banciu, în direct pe B1 TV.

Chiar și Radu Banciu a fost amendat pe perioada pandemiei de coronavirus

Jurnalistul a rememorat episodul în care el însuși a fost amendat, când se întorcea de la serviciu. Se întâmpla în timpul stării de urgență, când oamenii puteau părăsi domiciliul doar pentru motive întemeiate și numai declarând pe proprie răspundere în prealabil destinația.

Deci, domnu` «Mitralieră», eu nu sunt un exemplu la scara asta, că eu nu fac politică, eu am aici publicul meu, am aici masa mea, e o miză mică. Dumneavoastră, care aveți alte îndatoriri, trebuia să vă comportați ca un politician acolo, pentru că și dumneavoastră, și tovarășul milițian reprezentați tot autoritățile. Asta că îl faci analfabet pe ăla, când ție ți se spune «Mitralieră», nu știu dacă e ok. Lăsați-ne pe noi, aici, ca jurnaliști, să ne exprimăm frustrările, că suntem cinstiți, corecți, de asta să fiți sigur. În rest, nu contează cine ne judecă. La dumneavoastră însă e altfel – tot partidul este tras în jos de o asemenea ieșire nevricoasă. Asta nu poți să o faci decât acasă cu proasta ta, în codru cu proasta altuia, dar nu o faci pe stradă cu reprezentantul legii. Am martori, în condițiile astea eu nu mi-am insultat polițaiul, am respectat regulile amândoi, el se dădea tot timpul la o parte când dădeam să deschid geamul, îi arătam că aveam documentele la mine și m-a înțărcat după aia, când a ajuns la circă. Probabil, șeful lui i-a zis, bă, dobitocule, păi, dar tu îi dai 2.000 lu` ăsta? Eu, ce te-am învățat, bă, dă-i 10.000!

Ultima oră
22:40 - Sebastian Stan se pregătește să devină tată pentru prima dată: „Am 43 de ani și simt că abia acum încep să învăț”
22:14 - Cine e șoferița care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați. E soție de politician (FOTO)
21:44 - Stelian Tănase: Ce mai caută Nicușor Dan? Are deja majoritate – PSD+AUR! / Ce se întâmplă cu PNL (VIDEO)
21:08 - Stelian Tănase: Bolojan a fost inventat de moțiunea de cenzură. PSD-iștii și Nicușor Dan au calculat prost / PSD a generat crize, el însuși fiind într-o criză (VIDEO)
20:36 - Stelian Tănase: „Nicușor Dan are o problemă structurală. Asta îl face un președinte foarte slab și va genera această criză de multe ori”. Despre ce este vorba (VIDEO)
20:12 - Fuego e și colecționar de artă. A plătit 24.000 de euro pentru un tablou cu Regina Maria: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”
19:49 - Alertă în Tulcea: Proiectil cu două kilograme de explozibil, descoperit într-o curte
19:24 - Tudor Chirilă, despre reprezentanta României la Eurovision: „Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe” (VIDEO)
18:59 - Pîslaru: „România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc. Dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști”
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 mai: Racilor li se poate îndeplini orice dorință în plan financiar, cu o singură condiție (VIDEO)