Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă țara noastră este deficiența transportului în comun, referindu-ne aici la vechimea și degradarea autobuzelor.
Autobuzele Regiei de Transport din București au ajuns să fie un real pericol pentru călători, însă nimeni nu pare să ia atitudine. În ciuda faptului că primarul Capitalei, Gabriela Firea, a promis în campanie că va rezolva cu prioritate această situaţie, pozându-se electoral cu angajaţii RATB, situaţia în mandatul acesteia a scăpat total de sub control.
Jurnaliștii de la ȘtirileProTv au realizat un articol pe această temă și au scos la iveală lucruri extrem de grave pe care călătorii care folosesc aceste mijloace de transport în comun trebuie să le știe.
Potrivit declarațiilor unor șoferi vechi ai RATB, starea autovehiculelor este extremă, fiind dăți când acestea fie rămân fără frâne, fie le sar roțile în mers.
Ba chiar cel care le face inspeția tehnică este portarul, dovadă stând documentul următor.
Secvențele surprinse sunt mai vechi, dar acest lucru nu ne demonstrează că lucrurile s-ar fi îmbunătățit ulterior.
Unul dintre șoferii care au avut probleme în trafic este Valer Ciobănescu, care a povestit prin ce situație dramatică a trecut.
"Am rămas fara frane ! Am facut scandal atunci dar nu s-a luat in considerare. Reviziile nu se fac ! Nu se fac ! Nu va uitati asa la mine, nu se fac!
Acum doi ani de zile ne-au iesit rotile pe strada si musamalizeaza lucrurile astea. Va dati seama o ditamai roata de autobuz. Puteau sa moara pietoni pe strada!", a spus șoferul, potrivit sursei citate.
În ceea ce privește răspunsul dat de instituția responsabilă cu transportul public, purtătorul de cuvânt a comentat situația.
“Stiu povestea, astfel de practici nu se mai fac. Nu ne permitem sa scoatem autobuzele fara verificare tehnica. E important!!”, a declarat Conbstantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB.
Întrebat însă dacă există o persoană specilizată care să facă verificările, acesta a dat un răspuns ezitant.
„Exista, asa ar trebui asa cred”, a spus purtătorul de cuvânt al RATB.
Călătorii sunt nemulțumiți însă și de mizeria găsită în autobuze, dar și de modul în care se poartă controlorii. Nu mai puțin de 110 reclamații au fost primite în acest an de regia de transport.
Explicația conducerii RATB este aceea că nu exstă resurse financiare, deși în primele 8 luni ale anului, RATB a înregistrat venituri de aproape 600 de milioane de lei.