Ministerul Educației a anunțat că rata finală de promovare a examenului de definitivat este de 76,06%. Primele date arătau că au promovat 5.782 de candidați. După evaluarea contestațiilor, numărul celor care au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 a urcat la 6.032.
„Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 76,06% (în creștere cu 3,16%, comparativ cu rezultatele inițiale – 72,90%).
Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (1.508), 6.032 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.782 de candidați”, a transmis Ministerul Educației.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
8.300 de candidați s-au prezentat la proba scrisă, adică 95,80%. 366 dintre ei s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.
După soluționarea contestațiilor, 4.186 de candidați au obținut note între 8 și 10. Dintre aceștia, 188 au fost notați cu 10. Au luat note sub 5 un număr de 556 de candidați.
„Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar”, se mai arată în informarea oficială.