Conform comandantului ucrainean, Moscova pregătea invazia de aproape patru ani, acumulând intens ”personal, echipamente și muniție”, dar și-a calculat greșit pașii în Ucraina.
”Cred că au avut resurse de trei luni pentru a-și atinge obiectivele. Faptul că au epuizat resursele și și-au irosit potențialul fără niciun rezultat arată că poziția lor a fost aleasă incorect”, este de părere Zalujnîi, într-un interviu acordat The Economist.
”La fel ca în timpul celui de-al doilea război mondial, nu am nicio îndoială, cel mai probabil, undeva dincolo de Urali, ei pregătesc noi resurse. Sunt 100% că sunt pregătite.
O sarcină strategică foarte importantă pentru noi este să creăm rezerve și să ne pregătim pentru o ofensivă care ar putea avea loc în februarie, în cel mai bun caz în martie, în cel mai rău caz – la sfârșitul lunii ianuarie”, a menționat oficialul.
Potrivit sursei citate, principala sarcină pentru Ucraina este să nu cedeze poziții, pentru că, susține liderul militar, „este de 10-15 ori mai dificil să eliberezi teritorii decât să le păstrezi”.
„Trupele noastre sunt toate prinse în bătălii, sângerează. Sângerează și sunt împreună doar prin curaj, eroism și capacitatea comandanților lor de a ține situația sub control”, a subliniat generalul care a menționat totdată că distrugerea centralelor ar putea afecta grav atât populația cât și militarii.
”Nu sunt un expert în energie, dar cred că suntem la limită. Ne echilibrăm cu dificultate. Și dacă (electricitatea) este distrusă… atunci soțiile și copiii soldaților încep să înghețe. Și un astfel de scenariu este posibil. În ce fel de dispoziție vor fi luptătorii, vă puteți imagina?”, a adăugat acesta.
”Rușii folosesc acest coeficient de eficacitate de 0,76 atunci când își planifică atacurile. Aceasta înseamnă că, în loc de 76 de rachete, lansează 100. Și 24 trec și își ating ținta. Și ce fac două rachete unei centrale electrice? Nu va funcționa timp de doi ani” a subliniat generalul.