Andreea Ibacka și Cabral formează o familie frumoasă, spumoasă, după cum reiese din întâmplările prin care trec și pe care el le mai povestește pe blog-ul, care s-a sudat de-a lungul celor 15 ani de când sunt împreună și de cei doi copii pe care îi au împreună.
Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, la Pro TV, Cabral a oferit încă o poveste despre un moment savuros prin care a trecut alături de consoarta sa, Andreea.
Înzestrat și cu darul povestirii, dar și cu cel al umorului, Cabral a povesti despre un episod destul de tensionat al relației sale, în care, din cauza geloziei, a fost și destul de periculos, Andreea Ibacka urcându-l la propriu pe gard.
Lucrurile s-au petrecut așa din cauza unui articol apărut în media, unul fals, care a stârnit mai întâi gelozia blondei.
„Ajungem acasă și eu îi zic că a apărut un articol în nu știu ce ziar și scria acolo: „Cabral a fost surprins ajungând acasă cu două blonde la garsoniera lui din Berceni” și Andreea zice: ”Pe bune?! Cum adică?! Când tu ai o relație cu mine de atâta timp”. Eu fierbeam de nervi, cum adică a ajuns la garsoniera lui din Berceni?! Eu am patru camere! N-a zis nimic”, a povestit Cabral.
Cabral spune că pe Andreea, mai mult decât articolul, a fost enervată de atitudinea pe care a avut-o el în fața unei astfel de informații și că, ulterior, când a prins ocazia, a încercat să dea cu mașina peste el.
”Eu m-am dat jos din mașină, eram în dreapta, să deschid poarta. Am deschis lacătul și în timp ce împingeam am auzit motorul mașinii. Când m-am întors, a mea era deja în a întâia. M-am agățat de poartă și am ridicat picioarele, ea a tamponat poarta și mi-a făcut: ”Te omor cu mâna mea!”.
Că eu am zis de garsonieră în loc să zic cum am ajuns cu două blonde. Nu i-a plăcut, mie mi s-a părut că nu era corect să zici garsonieră. Am fugit după. Fugi pe loc, după, o clarifici că ai glumit”, a mai povestit Cabral.