Neti Sandu, despre relația pe care a avut-o cu mama ei: „E greu să mulțumești o mamă perfectă”

Neti Sandu, despre relația pe care a avut-o cu mama ei: „E greu să mulțumești o mamă perfectă”
Foto: Facebook/Neti Sandu

Deși e un subiect sensibil, Neti Sandu a povestit cum s-a înțeles cu regretata ei mamă. Vedeta de la ProTV recunoaște că relația lor nu a fost una perfectă, pentru că, spune ea, e „greu să mulțumești o mamă perfectă”.

Cu toate acestea, prezentatoarea TV are numai cuvinte de laudă la adresa ei, iar moartea celei care i-a dat viață a reprezentat o lovitură grea pentru ea.

Neti Sandu a împlinit 64 de ani

„Sunt mulțumită că sunt sănătoasă, că am adunat atâția ani pe care nu-i simt, tot ce fac este să mă bucur de ei, mi se pare o performanță, un cadou, și pentru că de multe ori compar asta cu alte lucruri. Este o virtute să îmbătrânești, că ați văzut ce ușor se moare, la orice vârstă. Dacă sunt și sănătoasă și fac și ce-mi place, atunci sunt împlinită”, a declarat Neti Sandu, potrivit Viva.

Întrebată care a fost cea mai reușită, dar și cea mai nereușită aniversare a ei, bruneta a răspuns: „Cea mai nereușită a fost în timpul pandemiei, atunci când am fost nevoită să stau în casă de ziua mea. Cea mai reușită a fost când am împlinit 60 de ani. Mi s-a părut nemaipomenit atunci când prietenele mele m-au luat cu mașina, m-au dus la munte, am stat la spa și a fost foarte drăguț. Am fost tare fericită. Anul acesta nu m-am gândit încă ce o să fac, dar sigur o voi face, trebuie ceva improvizat”.

Ce relație a avut Neti Sandu cu mama ei

Neti Sandu a fost întrebată, în cadrul aceluiași interviu, despre relație cu mama ei și dacă este ceva ce nu a apucat sau nu a avut curaj să îi spună de-a lungul vieții ei: „Nu m-am gândit așa, pentru că ea știa foarte bine care era rolul ei, iar eu știam ce am de făcut. Nu cred că se punea problema că se mai putea face ceva și nu s-a făcut. Eu am făcut tot ce am putut în calitatea mea de copil, iar ea s-a depășit pe ea în a face totul. Nu a fost perfectă relația, pentru că e greu să mulțumești o mamă perfectă”, a răspuns bruneta.

„Tata era foarte talentat. Toate calitățile de la el le-am moștenit, și eu, și sora mea. Era foarte emotiv, de aceea nu a putut să se manifeste, să-și pună în valoare calitățile, dar a fost un foarte bun transmițător. De fiecare dată când fac câte ceva, îmi dau seama că de acolo am calitatea asta. Sigur că-i regăsesc și pe mama sau pe bunicii mei în mine”, a povestit vedeta și despre tatăl ei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`