Niculina Stoican și Constantin Enceanu sunt la cuțite. Ce s-a întâmplat între cei doi: „Așteptăm decizia instanței”

Niculina Stoican și Constantin Enceanu sunt la cuțite. Ce s-a întâmplat între cei doi: „Așteptăm decizia instanței”
Sursa foto: Colaj foto - Facebook

Niculina Stoican și Constantin Enceanu nu se mai înțeleg! Interpretul de muzică populară este nemulțumit de faptul că Niculina Stoican, manager al Ansamblului Folcloric Maria Tănase, din care face și el parte, nu l-a mai promovat de foarte mult timp.

Cei doi interpreți de muzică populară nu se mai înțeleg deloc!

„Așteptăm decizia instanței. Eu de 18 ani nu am mai fost avansat, pe ultima treaptă. Nu e vorba de bani, ci de a-mi recunoaște meritul meu. Fără lipsă de modestie, mă consider unul dintre cei mai buni artiști de muzică populară din țară. Alții nu sunt, poate, de valoarea mea, dar au fost promovați”, a declarat Constantin Enceanu.

Interpretul de muzică populară nu are de gând să renunțe la Ansamblul Folcloric și nici nu vrea să audă de pensie.

Ar însemna să fiu un laș și să-mi las colegii. Nici de pensionat nu vreau, încă mai am multe de spus. Aș dori să stau pe scenă cât mai mult, cât mă ține sănătatea.

Am cântări peste tot. Ieri, de exemplu, am avut la Ciorogârla, apoi în Teleorman. În weekend am, de asemenea, evenimente foarte multe. Mulțumesc lui Dumnezeu, chiar nu pot răspunde la toate invitațiile.

La un moment dat, am simțit că trag foarte mult de mine și nu e bine. E vorba de oboseală. Și vârsta, totuși mă apropii de 60 de ani. Alții la 30 de ani nu muncesc cât mine. Azi noapte am ajuns la 2.30 acasă, am dormit cu nepoțeii până la 8.30, iar acum sunt în curte, fac curățenie. Facem ordine prin grădină!”, a povestit Constantin Enceanu.

Niculina Stoican, implicată într-un alt conflict

În prezent, Niculina Stoican se judecă și cu artista Olguța Berbec, pe care a acuzat-o că i-ar fi copiat linia melodică și a lansat un cântec asemănător cu al ei.

„În ceea ce privește subiectul cu melodia furată și acțiunea facută în instanță, da, pot să confirm că s-a cerut expertiza la Institutul de Folclor Brăiloiu, s-a făcut expertiza, s-a depus la instanță, iar concluzia lor e: piesa este folclor!

Ce mă bucură foarte tare este faptul că nu speța mea contează, ci faptul că se reglementează niște lucruri care trebuie să fie foarte clare pentru generațiile care vin.

Noi trebuie să ne păstram în niște definiții, criterii, reguli, trebuie să le respectăm ca să putem să lăsăm acest fenomen al folclorului să rămână viu. Să se transmită de la o generație la alta, cu sursă de inspirație, cu caracter colectiv… sunt lucruri pe care nu le-am inventat eu, sunt definiții ale folclorului date de Brăiloiu.

Ar trebui să nu mai avem ușurința asta de a face declarații care ne pun într-o lumină proastă. Dacă ne punem în situații jenante, trebuie să suportăm și consecințele. Eu mă abțin în a face comentarii, aștept hotărârea instanței. Dar, recunosc, sunt foarte fericită că expertiza a spus adevărul, pe care l-am susținut încă de la început”, a spus Niculina Stoican, conform libertatea.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`