Cristina Prună: Democrația românească este sub asediu. România trebuie să rămână pe acest drum european, drum pro-NATO, pe care l-am construit cu greu în ultimii 35 de ani (VIDEO)

Cristina Prună: Democrația românească este sub asediu. România trebuie să rămână pe acest drum european, drum pro-NATO, pe care l-am construit cu greu în ultimii 35 de ani (VIDEO)
Deputata USR Cristina Prună, purtătoarea de cuvânt a partidului. Sursa foto: Cristina Prună / Facebook

România trebuie să rămână pe acest drum european, drum pro-NATO, pe care l-am construit cu greu în ultimii 35 de ani, a declarat deputata Cristina Prună, purtătoarea de cuvânt a USR, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Cristina Prună (USR), pe B1 TV: Democrația românească este sub asediu

Reprezentanta USR a tras un semnal de alarmă înaintea finalei prezidențiale de duminică.

„În primul rând, eu am un mesaj pentru oameni. Democrația românească este sub asediu. Gândiți-vă că mai avem trei zile până la alegerile prezidențiale, în care trebuie să realizăm că România trebuie să rămână pe acest drum european, drum pro-NATO, pe care l-am construit cu greu în ultimii 35 de ani. S-a vărsat sânge la Revoluție pentru ca noi, astăzi, să putem să trăim într-o țară liberă, într-o țară în care avem relații bune cu vecinii noștri, în care România se dezvoltă – poate nu în ritmul în care ar putea să o facă și aici, da, este și vina clasei politice. Zilele acestea, cel puțin, ar trbui să facem un efort să nu mai transmitem oamenilor mesaje de divizare”, a declarat Cristina Prună.

Cristina Prună: Nu spun că noi n-am făcut greșeli

„Ne separ foarte multe și de PSD, și de PNL, am avut poziții diferite de-a lungul timpului, s-au făcut greșeli, am avut o guvernare care a făcut greșeli, PSD-PNL, și noi am făcut greșeli. Nu spun că n-am făcut greșeli noi, USR, dar momentul acesta este crucial și, dacă rămânem iar în discuții sterile, mici, care n-au nicio legătură cu viitorul acestei țări, un viitor european, riscăm ca duminică să avem un rezultat dezastru”, a mai spus Cristina Prună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`