Simona Halep: Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ce am fost. Dacă nu mai pot, aș vrea copii

Simona Halep: Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ce am fost. Dacă nu mai pot, aș vrea copii
Foto: Hepta/Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Simona Halep a declarat că își dorește foarte mult să performeze în tenis și să revină chiar în top 10. Iar dacă nu va mai putea, vrea să-și întemeieze o familie și să aibă copii. Deocamdată, situația ei e incertă din cauza accidentării de la genunchi.

Simona Halep, despre planurile sale de viitor

„I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Întotdeauna cam știi ce ai de făcut. Te aștepți la ce urmează să se întâmple. Dar după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. Pentru că viața este frumoasă, dar este și grea uneori. Niciodată nu știi la ce să te aștepți.

Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie. Mă gândesc în fiecare zi la asta și mă analizez ce pot face mai mult și cât de bună pot fi din nou. Sunt în dubiu acum, să fiu sinceră”, a susținut Simona Halep, într-un interviu recent pentru We Are Tennis, citat de Sport.ro.

Halep: E foarte greu să joci la un nivel înalt când te doare ceva

Sportiva a mai afirmat că deocamdată nu se poate antrena complet din cauza accidentării, dar a rămas cu aceeași ambiție de a-și împinge limitele cât mai mult: „Nu mă pot antrena complet din cauza accidentării. Personalitatea mea este că dacă revin, vreau top 10. Pentru că așa gândesc și așa am fost întotdeauna. Și de aceea poate am fost numărul 1, pentru că întotdeauna mi-am împins limitele în acea direcție. Dar acum întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta? Am puterea interioară să fac asta? Nu știu răspunsurile la aceste întrebări. Dar acesta este visul meu dacă revin complet la tenis”.

Simona Halep a mai spus, pentru DigiSport, că-i e foarte greu să joace acum pentru că încă simte dureri: „Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis și să mă pregătesc foarte bine pentru perioada următoare. (n.r. Sunt speranțe să mai joci în acest an?) Eu îmi doresc tare mult, însă nu știu cum o să progresez cu genunchiul. Simt dureri și e foarte greu să joci la un nivel înalt când te doare ceva. Fac tot ce pot ca să revin. Nu pot să spun o dată exactă. Zi cu zi și sper să fiu cât mai repede pe teren”.

Tags:
Ultima oră
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)