Federația Română de Fotbal a anunțat când vor fi puse în vânzare biletele pentru suporterii care vor să asiste la meciul Austria-România. Partida este programată să se joace la Viena, sâmbătă 7 iunie, în preliminariile Campionatului Mondial.
Echipa națională a României va juca împotriva selecționatei Austriei în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Meciul se va disputa pe arena Ernst Happel Stadion, din Viena.
Biletele pentru acest meci, rezervate suporterilor români, vor fi disponibile online începând de vineri, 4 aprilie. Pentru suporterii români vor fi disponibile un număr de 2.700 de bilete. Cei interesați vor putea să le achiziționeze de pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro. Potrivit unui comunicat. Tichetele pentru meciul de fotbal vor sta în vânzare până la epuizare, conform unui comunicat al FRF, sau până pe 4 mai, ora 17:00.
Preţul de vânzare al unui tichet este de 190 RON, aproximativ 38 de euro. Locurile alocate suporterilor români sunt repartizate la inelul 3, sectorul F, subsectoare de la A la H inclusiv.
La fiecare comandă se vor putea achiziţiona maximum 4 bilete. Acestea vor fi personalizate cu nume, prenume, CNP şi serie şi număr CI sau paşaport. Este necesar ca fiecare spectator să prezinte un bilet valid pentru a intra pe stadion, indiferent de vârstă.
Potrivit comunicatului de presă al FRF, începând de vineri, 4 aprilie, persoanele interesate vor putea înregistra comenzile de bilete pe site-urile pomenite mai sus.
După încheierea procesului de vânzare, se va trimite baza de date a cumpărătorilor către Federaţia de Fotbal din Austria, în vederea personalizării biletelor.
Ulterior, în aproximativ 3 -5 zile, Federaţia de Fotbal din Austria va trimite către FRF biletele personalizate. Acestea vor fi transmise suporterilor, înceând cu data de 12 mai 2025. FRF va apela, pentru acest lucru, la operatorul Bilete.ro care le va livra online cumpărătorilor.