Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, luni seară, că judecătorul Toni Greblă nu își va da demisia, însă începând de marți va intra în concediu de odihnă.
”Domnul Toni Greblă a făcut o declarație în care spune că nu a avut niciun fel de activități care să îl facă incompatibil cu postul de judecător. De mâine va fi în concediu de odihnă pentru a-și rezolva problemele. Am spus că nu putem lua o decizie disciplinară împotriva lui câtă vreme el spune că nu a îndeplinit niciun fel de activități care să îl facă incompatibil cu activitatea Curții”, a declarat Zegrean.
”Nu putem să îi cerem demisia. Noi suntem judecători. Nu există noțiunea de a-i cere demisia. El are dreptul la un concediu de 35 de zile lucrătoare și va intra în concediu începând de mâine dimineață. Nu va mai participa la activitatea de judecată pe perioada aceasta”, a mai spus președintele CCR.
Greblă nu își dă demisia deoarece el ”spune că acuzațiile făcute publice nu sunt adevărate și nu sunt de natură a-i atrage o condamnare”, a precizat Zegrean.