Hotelierii nu mai sunt împotriva animalelor de companie, pe litoral. Ce trebuie să știe turiștii

Hotelierii nu mai sunt împotriva animalelor de companie, pe litoral. Ce trebuie să știe turiștii
Foto: Pixabay.

Animăluțele sunt binevenite pe litoralul românesc. Tot mai mulți hotelieri își lasă turiștii să vină la mare însoțiți de „membrii” familiei.

„De exemplu, dacă aveți un cățel sau o pisică sub 5 kilograme, nu o să plătiți nimic. Pentru cei mai grasuți, sunt tarife de o zi. Pe de altă parte, tot de anul acesta puteți să mergeți și pe plajă, însotiți de companionii dumneavoastră, dacă strângeți în urma lor și aveți acceptul administratorilor”, notează știrileprotv.

Hotelierii nu mai sunt împotriva animalelor de companie

Aproape 20% dintre hotelurile de pe litoralul românesc acceptă animale de companie, iar numărul acestora ar putea să crească, mai ales că exista cerere.

„Acceptăm animăluțele de companie până în 5 kg, am hotărât să nu fie nicio taxă. Pentru cei de peste 5 kilograme, cei de talie medie sau mare, este o taxă de 100 de lei în fiecare zi”, spune Bellamy Zahiu, proprietarul unui hotel din Mamaia, pentru sursa citată.

„E un plus pentru noi să avem bucurie pe plajă și animăluțele aduc bucurie pe plajă, clar contează mărimea cățelului, trebuie să fim și safe, adică cine vine cu ele trebuie să aibă grijă de animăluțe”, spune Andrei Ștefan, managerul unei plaje.

Pericolul pândește pe litoralul românesc

Autoritățile atenționează turiștii români despre riscurile de pe litoralul Mării Negre. Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentară au descoperit zeci de restaurante cu mâncare stricată.

Într-un comunicat de presă, ANSVSA a menționat că inspectorii au verificat 1.084 de localuri de pe litoral. În urma verificărilor efectuate, au fost descoperite zeci de localuri în care mâncarea oferită era expirată sau alterată.

Astfel, au fost aplicate 233 de amenzi pentru neregulile găsite, a căror contravaloare este de 2.643.000 de lei, iar 605,26 kg au fost confiscate și trimise spre verificare, scrie Cancan.