Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Prinicipele Consort vor lua parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a anunțat Familia Regală a României.
Regretata suverană britanică era verișoară de gradul al III-lea cu tatăl Majestății Sale Margareta, Regele Mihai I al României, ambii fiind stră-strănepoți ai Reginei Victoria.
Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață joia trecută la Castelul Balmoral din Scoția, la vârsta de 96 de ani. Cu șapte decenii de domnie, ea a fost cel mal longeviv monarh din istoria Regatului Unit și al doilea din istoria lumii.
Suverana va fi înmormântată pe 19 septembrie. Astăzi, 13 septembrie, sicriul cu trupul său neînsuflețit va fi scos din Scoția pentru prima oară de la momentul decesului și va fi adus la Londra.
Tronul britanic a fost preluat de Regele Charles al III-lea, despre care majoritatea analiștilor și demnitarilor spun că este un prieten sincer al României.
„Instituția monarhică în Marea Britanie nu este amenințată de nimic, de nimic. Problema este Charles să nu facă niște greșeli enorme. Charles, datorită vârstei, este un rege de tranziție spre urmașul lui, care cred că, fiind atât de tânăr, cred că are 39 de ani acum, va fi rege multă vreme și atunci se va face înnoirea reală a instituției (…). Pariul meu este că rezistă monarhia, Charles va fi un rege bun și respectat și apoi va veni William, care va face adevărata primenire a monarhiei”, a spus istoricul Stelian Tănase, duminică, la Special B1 cu Nadia Ciurlin.