Accident rutier pe o autostradă din Olanda, provocat de un tânăr român. Trei oameni decedați, printre care și 2 copii

Accident rutier pe o autostradă din Olanda, provocat de un tânăr român. Trei oameni decedați, printre care și 2 copii
Sursa Foto: Freepik

Accident rutier înfiorător în Olanda, provocat de un tânăr român. 3 oameni au decedat în urma coliziunii, dintre care și 2 copii și șoferul vinovat. Părinții celor doi copii decedați se află într-o stare gravă, potrivit nltimes.nl.

Șoferul de 19 ani circula pe contrasens pe Autostrada A1 când a produs impactul frontal devastator, soldat cu pierderea a doi copii cu vârstele de 12 și 14 ani.

Ulterior accidentului, și tânărul șofer român și-a pierdut viața la spital, adâncind suferința și drama deja prezentă în acest caz tragic.

Rijkswaterstaat a fost nevoit să închidă Autostrada A1 în ambele sensuri, obligând devierea traficului prin Ede și Utrecht pe A30, A12, A27 și A28. Circulația rutieră în zonă a fost puternic afectată de consecințele acestei tragedii cumplite.