Ministerul Sănătății a transmis luni că ANPC poate efectua controale privind furnizarea serviciilor în spitale, doar în baza cadrului legal existent.
Mesajul vine ca reacție după ce ANPC a efectuat controale la două spitale din București: Spitalul Universitar de Urgență și Spitalul de Urgență Elias, la ambele fiind găsite nereguli.
„Ministerul Sănătății este autoritatea abilitată de legea 95/2006, prin Inspecția Sanitară de Stat, să efectueze controlul oficial în domeniul sănătății publice. Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2001, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului numai dacă se emite un cadru legal comun, respectiv, la nivel de ordin între instituțiile menționate implicate în controlul alimentului”, spune Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.
Instituția condusă de Alexandru Rafila precizează că este deschisă la o colaborare cu ANPC, dar apreciază că Autoritatea poate continua controalele în spitale „numai după stabilirea cadrului legal care să permită ANPC să participe la controale comune exclusiv în domeniul alimentelor în unitățile sanitare”.
Ministerul Sănătății mai precizează că își dorește „să nu existe abuzuri în serviciu potențiale, ca urmare a acțiunilor ANPC”.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut, sâmbătă, controale la Spitalul Universitar de Urgență București și la Spitalul Elias, fiind aplicate sancțiuni în ambele unități spitalicești.
Cele mai multe nereguli au fost constatate la Spitalul Elias unde au fost aplicate trei amenzi, în valoare de 30.000 de lei.
La Spitalul Universitar de Urgență București, ANPC a aplicat o amendă de 1.000 de lei.