APMGR va cere noilor guvernanţi să acorde o atenţie mai mare accesului românilor la sănătate

APMGR va cere noilor guvernanţi să acorde o atenţie mai mare accesului românilor la sănătate
Foto: iola-oricedeoriunde.blogspot.com

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al Asociația Producătorilor de Medicamente Generice a declarat că inițiativele ministrului Sănătății, Raed Arafat, de a căuta soluții de eficientizare a cheltuielilor în sănătate sunt binevenite, dar a atras atenția că implementarea măsurilor va necesita mecanisme complexe. De asemenea, acesta a spus că va cere noului guvern, printr-o petiție publică, să acorde o atenție sportită accesului românilor la sănătate.

 ”Discuţia despre accesul la tratament în lipsa unei alocări financiare este lipsită de sens. În acest context, ar fi două lucruri la care vreau să mă refer. Introducerea unor molecule pe lista de medicamente compensate şi gratuite e o măsură salutară pe care şi producătorii de medicamente generice o doresc. În opinia noastră, însă, această actualizare – care este dreptul pacienţilor şi a întârziat foarte mult deja – se poate face doar în urma unei evaluări realiste a impactului financiar pe care respectivele molecule noi îl vor aduce şi alocării suplimentare de fonduri măcar cu aceeaşi sumă. Nimeni nu poate fi atât de naiv să-şi închipuie că nu există un impact financiar şi că lucrurile se vor regla de la sine, cu atât mai mult cu cât trebuie să ne amintim că şi pentru tratamentele existente pacienţii nu au acces imediat. Sunt mii de pacienţi pe listele de aşteptare, care nu au acces la tratamentul actual şi unii dintre ei, fără să fiu patetic, nu vor avea şansa niciodată”, a spus Laurenţiu Mihai, citat de Mediafax.

Potrivit directorului executiv al APMGR, urmează ca Asociația să lanseze o petiție guvernului format după alegerile din 9 decembrie.

Vom lansa o petiţie publică pentru viitorii guvernanţi, pentru a acorda o atenţie mult mai mare accesului românilor la sănătate„, a spus Laurenţiu Mihai.

De asemnea, reprezentantul Asociației a precizat și o altă cale ce ar putea fi urmată. Aceasta ar fi, în opinia lui, acoperirea prin clawback a tuturor cheltuielilor din sănătate. Prin clawback se acoperă de la producători întregul deficit al sistemului de sănătate, dar cu siguranţă nu este o măsură sustenabilă. Este măsura prin care producătorii de medicamente accesibile sunt scoşi în afara pieţei şi omorâţi. Nu suntem împotriva unei actualizări a listei de medicamente, e dreptul legal al pacienţilor şi s-a întârziat nepermis de mult. Această măsură trebuie să aibă un impact financiar calculat, să i se identifice o sursă de finanţare, alta decât clawback-ul, dacă se poate”, a mai spus directorul executiv al APMGR.

O altă variantă ar fi legată de medicamentele cu prețuri accesibile, considerând că soluția nu trebuie să fie importul. „Mai mult de atât, oferim această soluţie exportând aceste medicamente cu preţ accesibil. Dacă s-ar implementa şi în România politici de promovare a consumului de generice, multe dintre medicamentele care au dispărut ar fi rămas„, a adăugat Laurenţiu Mihai.

În perioada 2007- 2012, consumul medicamentelor a rămas constant, însă valoarea s-a dublat, a subliniat șeful APMGR, considerând că este vorba despre o utilizare greșită a resurselor care sunt puse la dispoziția statului.

După părerea noastră, nu se vorbeşte de o creştere a accesului la medicamente, ci de o utilizare greşită a resurselor puţine care sunt la dispoziţia statului. Mai mult decât atât, măsurile autorităţilor au afectat direct industria locală, astfel încât volumele fabricate în România în perioada 2007 – 2012 au scăzut cu 40 la sută. (…) În prezent s-a revenit, în mod inexplicabil pentru noi, la o soluţie care taxează în mod egal producătorii, indiferent dacă ei au crescut sau au scăzut pe piaţă, folosirea preţului de producător ca bază de calcul pentru taxă şi suma de referinţă să fie consumul real din anul anterior„, a mai spus directorul APMGR.