Un tânăr în vârstă de 29 de ani din Brăila a fost lovit în plin cu mașina de un rival, dar a supraviețuit, având doar câteva leziuni. Imaginile surprinse atunci arată că lovitura a fost intenționată. Numai că șoferul nu a fost nici reținut, nici arestat preventiv, notează debraila.ro.
Scenele au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zonă, clipul fiind publicat de debraila.ro. În acesta se vede cum șoferul coboară apoi din mașină, îl înjură pe tânăr și-l întreabă: „ai murit, mă?”.
Șoferul are 36 de ani și, spun polițiștii, nu consumate băuturi alcoolice. El a vrut astfel să se răzbune pe tânăr care, cu puțin timp înainte, l-ar fi agresat pe fratele său în apropierea unei frizerii.
Sursa citată mai precizează că presupusul agresor ar fi recidivist, cu mai multe condamnări la activ. El a fost audiat de polițiști, dar nu s-a luat nicio măsură preventivă împotriva sa.