CFR Călători a anunțat oficial Trenurile Soarelui 2022. Care este programul și ce prețuri se înregistrează

CFR Călători a anunțat oficial Trenurile Soarelui 2022. Care este programul și ce prețuri se înregistrează
Foto simbol: Pixabay

CFR Călători a anunțat programul pentru trenurile care ajung la Marea Neagră de la sfârșitul acestei săptămâni.

Astfel că, din 10/11 iunie 2022, va începe circulația trenurilor care duc spre Marea Neagră. CFR Călători a anunțat că persoanele care vor să călătorească până la mare vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie anul curent.

Timp de trei luni, românii pot călători cu cel puțin 40 de trenuri spre Marea Neagră

Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022.

În comunicatul prezentat de CFR Călători se arată că: „Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur”.

Care este programul pentru Trenurile Soarelui în 2022

  • 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (15 perechi din București Nord, 12 perechi din București Băneasa – din care 3 perechi nu trec prin stația București Nord, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța, conform aceluiași comunicat.
Urmăriți B1TV.ro și pe