Au început procedurile de alegere a noii conducere a Consiliului Superior la Magistraturii (CSM). Cine va fi ales va avea o misiune extrem de dificilă într-un 2018 în care se vor da lupte grele privind modificările la legile justiţiei sau la codurile penale.
Pentru funcţia de preşedinte al CSM candidează judecătoarea Simona Marcu. Acesta este membru al consiliului din partea din partea instanţei supreme, fiind judecător la Secţia Contencios Administrativ.
Când vine vorba de noul vicepreşedinte al CSM avem parte de doi candidaţi. Aceştia sunt procurorii Codruţ Olaru şi Nicolae Solomon. Însă, surse din interior pentru Mediafax susţin că primul nu are parte de susţinerea secţiei pentru procurori a CSM, cel sprijinit pentru a ocupa aceasta funcţie fiind Nicolae Solomon.
Codruţ Olaru este reprezentantul Parchetului General în CSM, acesta fiind activat ca general al Armatei Române în luna mai a anului 2016. Activarea a scos la iveală o parte mai puţin cunoscută, şi deopotrivă, controversată a carierei sale: două grade militare obţinute în câteva luni, în 2011, la propunerea lui Gabriel Oprea, unul retras câteva luni mai târziu, în 2012, de Corneliu Dobriţoiu, şi redat, în 2013, de Mircea Duşa.
Avansările procurorului au fost justificate, în 2011, de MapN ca fiind făcute „în mod excepţional”, situaţie răsturnată un an mai târziu când o comisie de analiză a Armatei „nu a putut desluşi dacă gradul de colonel a fost acordat în baza legii şi a nevoilor ministrului”, a explicat pentru Mediafax fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu. După plecarea acestuia însă, succesorul său, Mircea Duşa, pare că a desluşit, dându-i înapoi lui Olaru gradul de colonel, ulterior fiind avansat general de Traian Basescu.
Întreaga poveste a avansării lui Codruţ Olaru a intrat în atenţia publică după ce, pe 17 mai 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare în activitate a lui Codruţ Olaru, general de brigadă cu o stea, în rezervă, în Ministerul Apărării Naţionale. Simultan cu această trecere în activitate a lui Olaru, în vârstă de doar 43 de ani, a avut loc şi numirea sa în funcţia de procuror militar la secţia parchetelor militare de la Parchetul General.
Procurorul Nicolae Solomon şi-a început activitatea în 2008, la Medgidia, iar în 2010 a venit la Bucureşti, fiind magistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Ulterior, a activat la DIICOT, după care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost şi prim-adjunct.
În 2017, CSM a fost condus de judecătoarea Mariana Ghena ca preşedinte şi de procurorul Cristian Ban ca vicepreşedinte.
Noua conducere a CSM va fi aleasă într-o şedinţă ce va avea loc vineri şi la care va participa şi preşedintele Klaus Iohannis.