Jandarmeria Română: Pe durata evenimentului din Valea Uzului, nu au existat violențe între participanți, dar nici între participanți și forțele de ordine (VIDEO)

Jandarmeria Română: Pe durata evenimentului din Valea Uzului, nu au existat violențe între participanți, dar nici între participanți și forțele de ordine (VIDEO)

Jandarmeria Română a precizat că, pe durata desfășurării evenimentului de la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, nu au existat violențe între participanți, dar nici între participanți și forțele de ordine, potrivit Agerpres.

Instituția a mai menționat că, în legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public privind distrugerea unor cruci, că „din primele constatări nu au fost observate astfel de elemente, dar vor fi desfăşurate activităţi specifice de către organele competente pentru cercetarea la faţa locului a tuturor aspectelor”.

”Participanţii la eveniment au început să părăsească zona iar forţele de ordine vor rămâne în continuare acolo până la finalizarea întregii activităţi”, se mai arată în informarea transmisă, joi, de Jandarmerie.

Pe parcursul zilei de joi, pe rețelele sociale au fost postate mai multe clipuri cu incidentele din Valea Uzului:

Sursă Video: Tőke Ervin

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.