Raed Arafat: Dacă nu va fi vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, vom avea cel puțin testarea periodică

Raed Arafat: Dacă nu va fi vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, vom avea cel puțin testarea periodică
Foto: Inquam Photos / George Călin

Dacă nu va fi introdusă vaccinarea obligatorie în instituțiile cu expunere publică, va fi impusă cel puțin testarea periodică, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, care a explicat că nu mai are cine să lucreze și cine să trateze pacienții în cazul în care se îmbolnăvesc angajații din instituțiile esențiale.

„Dacă nu e vaccinare obligatorie, măcar testare”, spune Raed Arafat

„Nu e vorba numai de tine, ci că ești funcționar într-o structură esențială. Dacă te îmbolnăvești și vă îmbolnăviți între voi și mergeți acasă, nu mai are cine să lucreze. Dacă nu e vaccinarea obligatorie, trebuie măcar să te testezi periodic. (…) Cine nu vrea să se vaccineze, cel puțin trebuie să se testeze periodic în instituții cu expunere publică și unde avem personal care nu poate să plece acasă, să stea în carantină 14 zile sau să moară cum a murit un pompier acum câteva zile de 44 de ani nevaccinat. Acești oameni sunt expuși. Dacă nu e vaccinare obligatorie, măcar testarea”, a spus șeful DSU marți seară la Antena 3, potrivit G4Media.ro.

Deputatul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și actual consilier onorific al premierului, a precizat marți că îi va propune lui Florin Cîțu să fie introdusă vaccinarea obligatorie sau testarea periodică pentru persoanele din sectoarele esențiale.

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru”, a declarat Nelu Tătaru, pentru DigiFM, potrivit Digi24.

Cine nu se vaccinează, spune el, ar trebui obligat să se testeze săptămânal.

„Se face (testarea – n.r.), în general, săptămânal. Din punctul meu de vedere stimulările (tombole, premii) ar trebui să înceteze și să folosim acești bani pentru teste”, a adăugat fostul ministru.