Fostul președinte american Doland Trump a vorbit recent despre atacul care l-a vizat în Pennsylvania, în cadrul interviului acordat lui Elon Musk, șeful X (fosta Twitter).
„Nu a fost deloc o situație suprarealistă. Mi-am dat seama imediat că am fost lovit de un glonț. Rana pe care am suferit-o a fost cel mai bun rezultat în acele circumstanțe. Acum sunt un om mai credincios în Dumnezeu”, a declarat Donald Trump în interviul acordat lui Elon Musk.
„La eveniment erau foarte mulți oameni, mii și mii de oameni. I-am întrebat imediat pe agenții Secret Service câți oameni au fost uciși. Pentru că am știut că au fost trase multe focuri de armă”, a precizat Trump.
La jumătatea lunii iulie, fostul președinte american a fost victimă a unei tentative de asasinat. Donald Trump a fost împușcat în timpul unui discurs electoral susținut în Butler, Pennsylvania.
Trump just got shot in the head and got up like a fucking gangster and fist pumped
— Hodgetwins (@hodgetwins) July 13, 2024
Ulterior, medicul Ronny Jackson a declarat că rana suferită de Donald Trump a fost adâncă de doi centimetri și că era în proces de vindecare. „Glonţul a trecut la mai puțin de un centimetru de cap şi a lovit partea superioară a urechii drepte”, a scris Ronny Jackson într-o declarație de o pagină postată pe contul său oficial X.
„Glonțul tras de asasin a fost la circa un sfert de inch (6,3 milimetri) de a-mi lua viața. Am auzit un puternic sunet șuierător și am simțit că ceva m-a lovit foarte puternic în urechea dreaptă. (…) M-am gândit: ce a fost asta? Poate să fie doar un glonț.
Mi-am dus mâna dreaptă la ureche, iar când am dat-o jos, mâna era plină de sânge, era sânge peste tot. Mi-am dat seama imediat că era ceva grav, că eram vizați de un atac, m-am lăsat la pământ, gloanțele continuau să zboare în timp ce foarte curajoșii agenți Secret Service au venit în fugă pe scenă”, a spus fostul președinte american după incident, scrie Gândul.