Radu Banciu: Cât de prost să fii să spui că printr-o lovitură de stat treci de la socialism la capitalism? (VIDEO)

Radu Banciu a comentat, în ediţia de marţi seară a emisiunii Lumea lui Banciu, comentariile apărute după ce a afirmat, luni, că în decembrie 1989 a fost revoluţie şi nu lovitură de stat precum spun unii.

„Asta e întrebarea genetică pentru ultimii 30 de ani: ce a făcut statul pentru această ţară? Că Ceauşescu ştim, făcea. El a lăsat în urma, lui dincolo de porcăriile alea, a rămas în urma lui câte ceva, câte un ciot de drum. Lucruri pe care ultimii 30 de ani de putere, de stăpânire democratică (…) Am văzut că mă înjurau ei unii că am vorbit de Revoluţie şi mi-am spus părerea la televizor. Asta este, înţelege fiecare ce vrea.

Cât de prost să fii să spui că printr-o lovitură de stat treci de la socialism la capitalism? Se vede că nu aţi citit istorie. Vă mai trimit odată să studiaţi înainte să veniţi şi să comentaţi în asemenea mod ce discutăm noi la televizor. Ar fi o premieră la nivel mondial ca unde în lumea asta să se fi întâmplat aşa ceva. Asta demonstrează că, de fapt, a fost o revoluţie şi nu o lovitură de stat. Nu poţi să faci o lovitură de stat trecând din comunism în capitalism. Indiferent de interesele pe care le aveţi sau poate aţi fost manipulaţi nu îmi puneţi mie în cârcă greşelile istoriei că nu le-am comis eu. Asta a fost o revoluţie autentică. A fost confiscată ulterior, sigur, de prostănaci, dar asta am spus eu”, a afirmat Radu Banciu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Ultima oră
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”
14:27 - Fostul ambasador SUA, mesaj pentru România: „Nicușor Dan a devenit un punct de sprijin esențial pe Flancul Estic al Europei”