Brigitte Pastramă a fost țepuită de hackeri în Dubai: „Au încercat să-mi ia banii de pe carduri”

Brigitte Pastramă a fost țepuită de hackeri în Dubai: „Au încercat să-mi ia banii de pe carduri”

În cadrul unei prezențe la televizor, Brigitte Pastramă a dezvăluit faptul că din luna septembrie vrea să se mute în Dubai, alături de Florin. De altfel, Brigitte își dorește mutarea în Emirate pentru că fiica sa, Sara, va studia acolo. Recent, a ieșit la iveală că hackerii au încercat să îi fraudeze cardurile.

Brigitte Pastramă, jefuită de hackeri în Dubai

Încă de anul trecut, Brigitte a început demersurile pentru a achiziționa o locuință în Dubai. Recent, vedeta a afirmat că a terminat procedurile și că în septembrie 2023 urmează să se mute în Emiratele Arabe.

Printre problemele cu care s-a confruntat vedeta se numără și faptul că la trei săptămâni după ce a ajuns în țară, hackerii i-au fraudat cardurile și au încercat să îi fure toți banii, potrivit cancan.ro.

„Sper ca Florin să se acomodeze aici și îmi doresc din septembrie să mă mut împreună cu fata mea, care va studia aici. O să-i caut o școală aici, cu ajutorul lui Dumnezeu. Astăzi am avut hand-over-ul, adică asta înseamnă prima inspecție, și cu ajutorul lui Dumnezeu, până la sfârșitul lunii, poate ne vom muta în casa noastră.

Eu le-am făcut singură (n.r. actele pentru Dubai). Eu, da, le-am făcut singură. Am vândut un apartament aici și mașina, ca să pot lua casa asta. Și, da, toți banii pe care i-am avut, vreau să-ți spun că i-am băgat aici. Am avut foarte, foarte multe poticniri. Pentru că mie, când am ajuns aici, la 3 săptămâni au mi-au fraudat toate cardurile, au încercat niște hackeri să-mi ia banii de pe ele. Deci nu a fost foarte ușor”, a declarat Brigitte Pastramă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`