De-a lungul timpului, despre averea lui Cătălin Botezatu s-a vorbit foarte mult. Iată câteva informații despre averea designerului.
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai renumiți designeri din țară, însă acesta nu a ajuns foarte ușor la stadiul în care se află. Designerul a trecut prin multe greutăți, iar pentru a avea succesul din prezent a trebuit să muncească foarte mult, să fie dezamăgit, dar și trecut prin eșecuri.
„E bine știut faptul că am avut o perioadă foarte grea în viața mea, eram la început, foarte tânăr, și am pierdut sume foarte mari de bani. Alți oameni în aceste situații pot claca, pe mine m-a întărit acea perioadă.
Am făcut atunci o selecție drastică a oamenilor din preajma mea, aveam alături oameni care s-au dovedit a fi falși. M-a motivat foarte tare această perioadă, m-a făcut să lupt, m-a întărit și m-a făcut să doresc să demonstrez că mă pot ridica și că pot fi din ce în ce mai bun. În afară de părinții mei, în acele momente nu mi-a fost nimeni alături”, a spus Cătălin despre unele perioade din viața sa.
„Banii trebuie investiți cu cap, într-un domeniu sigur pe care să îl cunoști și să îl verifici. Dar de la o anumită vârstă realizezi că adevărata avere este viața pe care o ai; ce vezi, unde călătorești, ce citești. Am ales să cheltuiesc pentru mine.
La începutul vieții mele, am citit foarte mult și acum merg pe cursul acelor lecturi, să descopăr dacă ceea ce am citit este real. Mă pot lăuda că sunt bogat pentru că am vizitat întreaga planetă, am văzut toate zonele interesante ale lumii, uneori și de 11 ori. Asta este cea mai mare bogăție, să cunoști oameni, culturi diferite”, a mai spus Cătălin Botezatu.
Pentru designer, averea înseamnă amintiri, averea stă în calitatea vieții pe care o trăiește și pe care o are. Acesta se consideră bogat și datorită țărilor pe car le-a vizitat și culturilor pe care le-a cunoscut, conform cancan.ro.
„Mai am un apartament foarte cochet, romantic, care s-a transformat în timp într-un mare dressing, motiv pentru care poartă denumirea de „casa-dulap. (zâmbește) Acum locuiesc într-o casă în apropierea unui lac. Întotdeauna mi-a plăcut să am o priveliște superbă de la fereastră.
Dar cred că în ultimii doi ani am reușit să stau acasă, cumulat, două luni. În restul timpului, am fost plecat. Ceea ce am în fiecare casă, inevitabil, sunt plantele”, a adăugat designerul.