Ce note au luat la școală membrii familiei regale britanice. Gluma care circula printre mame, după admiterea lui Harry la Eton: „Sunt liniștită acum, fiul meu nu mai e cel mai prost dintre elevi”

Ce note au luat la școală membrii familiei regale britanice. Gluma care circula printre mame, după admiterea lui Harry la Eton: „Sunt liniștită acum, fiul meu nu mai e cel mai prost dintre elevi”
Foto: Hepta/Bestimage / CBS / 60 Minutes.

Membrii familiei regale britanice au avut note foarte mici la școală, cu excepția lui William și Kate, deși nici ei n-au fost tocmai străluciți, scrie Corriere della Sera, care a consultat buletinele de note ale lui Sarah Ferguson, fosta soție a prințului Andrew, găsite din întâmplare la fosta ei școală.

Ce note au luat membrii familiei regale britanice

Sarah Ferguson e o scriitoare cunoscută, dar la școală n-a fost tocmai o elevă model: la examenele care încheiau școala obligatorie (la 16 ani), ea a luat o notă bună doar la limba engleză oral și o notă de trecere la arte. La limba și literatura engleză, biologie, franceză și geografie a picat. Din acest motiv, nici n-a mers mai departe cu școlarizarea.

Și Camilla, actuala regină, s-a oprit cu studiile la vârsta de 16 ani. Ea a luat notă de trecere doar la una dintre materiile obligatorii.

Diana a părăsit școala obligatorie fără să obțină vreo calificare.

Regele Charles a fost un privilegiat: la 18 ani a urmat doar două materii, în loc de trei-patru cum e obișnuința. El a luat o notă bună la istorie, dar abia a trecut la franceză. Charles a fost totuși acceptat la Cambridge pentru că era moștenitorul tronului, iar acolo a absolvit cu „lower second” – un calificativ mic.

Harry, fiul său, a studiat la Eton. El s-a descurcat la arte, dar numai pentru că profesorii făceau munca în locul lui, și a luat o notă mică la geografie. Când a sosit la Eton, gluma care circula printre mame era: „Sunt liniștită acum, fiul meu nu mai e cel mai prost dintre elevi”.

William și Kate, mici genii pe lângă rudele lor

William a obținut cea mai mare notă la geografie, s-a descurcat la istoria artei și a trecut la biologie.

Cât despre Kate, ea a luat note maxime la matematică și artă și s-a descurcat binișor la engleză.

Ambii au terminat universitatea cu „upper second” – un calificativ relativ bun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`