Drama uriașă a lui Zanni, de la Survivor All Stars: „Îmi aduc aminte că îmi era frig noaptea și făceam pe mine ca să-mi fie cald”

Drama uriașă a lui Zanni, de la Survivor All Stars: Îmi aduc aminte că îmi era frig noaptea și făceam pe mine ca să-mi fie cald
Foto: Kanal D

 Zanni este unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la Survivor All Stars. El a câștigat sezonul 2 al show-ului Survivor România. În prezent, Zannidache se află tot în Republica Dominicană, la filmările pentru Survivor All Stars, informează Cancan.

Zanni a avut o copliărie extrem de grea. A crescut într-un orfelinat. În copilărie, mama lui mergea să-l viziteze la căminul de copii, însă el habar nu avea că femeia respectivă este și cea care i-a dat viață. Nu și-a cunoscut originile, iar multe dintre întrebările pe care și le-a pus pe vremea când era mic, au rămas și acum fără răspuns.

„La 8 ani, când m-am dus la alt orfelinat, mi s-a explicat ce însemnă mamă”

„Numele este grecesc, dar nu știu prea multe, care a fost grec, mama, tata, habar n-am. Mama a venit cam de cinci ori la mine. Prima oară, când mă vizita, eu nu știam cine este, atât de străine îmi erau cuvintele ‘familie’, ‘mamă’, ‘tată’. Mie la opt ani, când m-am dus la alt orfelinat, mi s-a explicat ce însemnă ‘mamă’.

Eu nu știam care e diferența dintre fată și băiat, chestiile astea mi s-au explicat foarte târziu, când am schimbat orfelinatul. Nu știam pe ce planetă mă aflu, nu știam că e ziua mea. La un moment dat mai venea cineva și îmi spunea ‘La mulți ani!’ și eu nu știam ce înseamnă, eram fix un animal, nu știam nimic despre mine, cine sunt eu, cum am apărut. M-a vizitat mama de câteva ori și eu nu știam cine este femeia asta care mă vizitează, de ce stă lângă mine și nu stă lângă ceilalți. Nu știam ce se întâmplă”, a povestit Zanni, în urmă cu ceva timp.

Când s-a schimbat totul în viața lui

Zanni a mai povestit și cum mâncarea era dată cu porția la orfelinat, iar dulciurile îi lipseau cu desăvârșire. Acesta povestea, la un moment dat, că până și șobolanii își făcuseră culcuș în pantofii lui. De la vârsta de 7 ani a fost mutat într-un centru, unde a locuit până la 14 ani. Apoi, și-a dus traiul într-un apartament, însă din cauza faptului că era un copil rebel, a fost dat afară.

După ce l-a cunoscut pe Alex Velea, a început să fie totul bine și pentru el.

Atunci a început să-și câștige primii bani de buzunar, din muzică. După ce a câștigat Survivor România, totul s-a schimbat radical. A devenit cunoscut, și-a cumpărat propria casă, mașină.

„Îmi aduc aminte că îmi era frig noaptea și făceam pe mine ca să-mi fie cald”

„Prima mea amintire e din Orfelinatul Sfânta Ecaterina, din București. Îmi aduc aminte că stăteam toți într-o cameră destul de mare, cu patul unul lângă altul. Îmi aduc aminte că îmi era frig noaptea și făceam pe mine ca să-mi fie cald, intenționat făceam pe mine.

Îmi aduc aminte că primeam foarte multe, veneau sponsori și veneau cu dulciuri, cadouri și erau furate de îngrijitoare. Tot ce primeam, nu ne bucuram de nimic, că le furau îngrijitoarele. Îmi aduc aminte vag cum arătau holurile, ne băteam pe o conservă de pateu, dormeau șobolanii la mine în ghete. Aruncam cu ceva în ghete, să iasă șobolanii și după mă încălțam.

Făceam baie la comun, băieții cu fetele, ne spălau pe toți. Pe la șapte ani m-a adoptat un alt centru de copii, tot în București. Acolo s-a schimbat tot, condiții, relații cu oamenii, am început să îmi fac prieteni, să învăț chestii noi, doar că am început să le învăț prea târziu, de la șapte ani.

La organizația asta am stat până la 14 ani. La 14 ani te ducea într-un apartament și îți dădeau ei un buget și trebuia să te gospodărești singur, să gătești singur. Acolo aveai un tutore care te vizita la trei zile, să vadă că te ții de școală, că nu faci prostii. Cât timp erai în condițiile lor, te țineau acolo. Eu nu am mai fost în condițiile lor. Făceam școală, dar eram cam rebel și m-au dat afară pe la 17 – 18 ani”, mărturisea Zannidache.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`