Liviu Teodorescu va deveni tată: „Sunt cel mai fericit”. Ce mesaj emoționant a transmis artistul

Liviu Teodorescu va deveni tată: „Sunt cel mai fericit”. Ce mesaj emoționant a transmis artistul
Foto: Facebook / Liviu Teodorescu

Liviu Teodorescu traversează cea mai frumoasă perioadă din viața lui. După ce și-a unit destinele cu iubita sa, Iulia, artistul a primit o veste minunată.

Acesta va deveni tată pentru prima oară. Liviu Teodorescu a fost cel care a împărtășit cu fanii săi vestea cea mare.

Liviu Teodorescu va deveni tată pentru prima dată

Liviu Teodorescu a anunțat în cursul zilei de duminică, 5 martie, că va deveni tată pentru prima oară. Soția artistului, Iulia, este însărcinată și va aduce pe lume primul lor copil. Cântărețul și-a anunțat fanii prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele de socializare.

Iulia și Liviu Teodorescu și-au unit destinele în anul 2021, după mai bine de 10 ani de relație. Cei doi au decis ca familie lor să se mărească, iar recent au aflat că vor deveni părinți. Iulia i-a făcut o surpriză de neuitat artistului, iar Liviu a postat pe Instagram momentul în care a aflat că va deveni tată.

Artistul a publicat pe rețelele de socializare un clip video extrem de emoționant, împărtășind cu fanii săi cea mai frumoasă veste primită în viața lui.

„Azi, sunt cel mai fericit om din lume. Acest „Azi’ a fost acum 4 luni, când am aflat că vom fi 3. 2 oameni care se iubesc, mai aduc pe lume 1 suflet. Este copleșitor sentimentul, nu poate fi descris. Filmulețul este făcut de @iulialu , care a vrut să mă anunțe într-un fel pe care să nu-l uit toată viața Suntem fericiți”, a fost mesajul transmis de Liviu Teodorescu, scrie viva.ro.

@_liviuteodorescu Azi, sunt cel mai fericit om din lume. Acest „Azi” a fost acum 4 luni, cand am aflat ca vom fi 3. 2 oameni care se iubesc, mai aduc pe lume 1 suflet. Este coplesitor sentimentul, nu poate fi descris. Filmuletul este facut de Iulia, care a vrut sa ma anunte intr-un fel pe care sa nu-l uit toata viata 🤣 Suntem fericiti ❤️ #baby ♬ original sound – liviuteodorescu

Ce versuri a scris Liviu Teodorescu pentru bebeluș

Iulia, i-a pregătit o surpriză inedită. I-a scris un bilețel, iar într-o cutie a așezat o pereche de adidași pentru copii. În imagini se vede cum artistul deschide cutia și citește bilețul, moment în care izbucnește în lacrimi. Pe fundalul videoclipului, artistul a compus o melodie emoționantă pentru bebelușul său.

„Azi, sunt cel mai fericit om din lume, Pentru că azi, s-a întâmplat o minune!

Ieri, toate păreau să se dărâme. Dar azi, sunt cel mai fericit om din lume.

Abia aștept să te văd cum ești, fiindcă acum te știu numai din povești,

Poveștile pe care eu și mama ta ni le tot spunem de vreun an și ceva.

Abia aștept să te ating, să te țin în brațe, să te simt,

Promit să nu mă supăr dacă o să spui prima dată: mama.

Și sper ca viața să fie cum ne-o dorim, să ne bucurăm de tine până îmbătrânim”, sunt doar câteva dintre versurile pe care Liviu le-a compus pentru bebelușul care va veni pe lume.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`