Lovitură pentru Tzancă Uraganu: Shaormeria manelistului a fost închisă, la nici un an de la deschidere / Locul a ajuns adăpost pentru oamenii străzii

Lovitură pentru Tzancă Uraganu: Shaormeria manelistului a fost închisă, la nici un an de la deschidere / Locul a ajuns adăpost pentru oamenii străzii
Foto: Instagram

În urmă cu mai puțin de an, Tzancă Uraganu anunța că ș-a deschis propria shaormerie și că își dorește să își extindă afacerea. După câteva luni de funcționare, shaormeria a fost însă închisă, iar acum în locul acesteia vom putea găsi doar ruine, care s-au transformat în adăpost pentru oamenii străzii.

Potrivit gazetaph.ro, shaormeria din Ploiești lui Tzancă Uraganu a fost închisă, în urma unor controale efectuate de inspectorii ANPC.

Conform aceleiași surse, mobila și echipamentele au fost deja luate, iar cei care au dormit acolo au lăsat un dezastru în urma lor. Localnicii susțin că, în prezent, shaormeria lui Tzancă este locul unde își petrec nopțile cei fără adăpost.

Shaormeria manelistului a fost închisă și în luna februarie a acestui an

Nu este pentru prima dată când shaormeria artistului a fost închisă, asta pentru că la nici două luni de când a anunțat că va primi clienți, inspectorii ANPC au găsit nereguli.

La acel moment, artistul spunea că este la început de drum și că au existat anumite probleme, dar nu situații care nu pot fi rezolvate și că își așteptă cu drag clienții. Totodată, cântărețul sublinia că identificarea acelor nereguli nu înseamnă că sănătatea oamenilor care au trecut pragul locației a fost pusă în pericol și că face tot posibilul ca oamenii să fie mulțumiți.

„Shaormeria de la București și Ploiești, dar acolo pentru că am vrut eu, au fost închise câteva zile. Cea de la București trebuia închisă pentru 24 de ore, pentru că au venit cei de la ANPC și au găsit niște mici detalii. Problemele au fost următoarele. Maioneza, ketchup-ul și toate sosurile, în loc să fie între 4 și 8 grade în frigider, au fost la 9 grade. Am avut o folie pe frigiderul pe care l-am luat și a trebuit să o dăm jos, o altă mică problemă. Am avut grafica greșită afară, o scară din bucătărie avea defecțiuni”, a spus Tzancă Uraganu pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului