Jaqueline Cristian (82 WTA, 26 de ani) o va înfrunta pe Eva Lys (128 WTA, 23 de ani), sâmbătă dimineață, la Melbourne, pentru un loc în optimile Australian Open.
Pentru cele două jucătoare va fi al patrulea duel direct din carieră. Toate cele trei de până acum au fost câștigate de Eva Lys, însă toate au fost extrem de echilibrate și au avut nevoie de set suplimentar pentru a fi stabilită câștigătoarea.
Poate cea mai neplăcută dintre înfrângeri pentru Jaqueline Cristian a fost cea din octombrie 2023, din optimile Transylvania Open, când „tricolora” beneficia de aportul publicului de la Cluj-Napoca.
Celelate două meciuri au avut loc în calificările Dubai 2024, în febuarie, respectiv în optimile unui Challenger de la Bari, în iunie.
Învinsă de australianca Destanee Aiava (195 WTA) în finala calificărilor, Eva Lys își rezervase zborul pentru a părăsi Australia, dar organizatorii turneului i-au dat o veste incredibilă – Anna Kalinskaya s-a retras din cauza unei accidentări, așa că germanca a primit ocazia de a intra pe tabloul principal din postura de lucky loser.
Vestea a venit cu doar 10 minute înainte de meciul din primul tur, în care avea să o învingă pe Kimberly Birrell (101 WTA), o altă reprezentantă a gazdelor.
„Nu cred că am cuvinte să descriu situația deocamdată. Am aflat cu 10 minute înainte de meci, așa că nu am avut timp de emoții. M-am panicat un pic pentru că nu mi-am pregătit băuturile. Nu aveam haine de meci, așa că m-am dus în vestiar, m-am schimbat direct, iar apoi mi-au strigat numele”, a povestit Lys pentru AFP, joi, potrivit France 24.