Copiii, noile victime ale Fiscului: Contribuţie de sănătate de 39 de lei la o alocaţie de 42 de lei

Copiii, noile victime ale Fiscului: Contribuţie de sănătate de 39 de lei la o alocaţie de 42 de lei
Foto: covasnamedia.ro

Deși alocaţiile pe care le primesc copiii nu sunt venituri impozabile, minorii fiind scutiţi de plata contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate,  zeci de mii de familii din judeţele Alba şi Argeş au fost puse pe jar după ce ANAF le-a cerut să plătească contribuţii de sănătate aferente veniturilor din alocaţii, pentru că ţinuseră banii în conturi bancare, informează Adevărul.

Conform autorităților, dacă alocațiile copiilor sunt păstrate în bancă mai mult timp, lucrurile se complică şi copiii devin plătitori, ca orice alt contribuabil. Concret, dacă părinţii deschid un cont bancar în care depun alocaţia copilului, suma astfel acumulată aduce şi o dobândă din partea băncii, iar dobânda este impozabilă.

Este considerată „venit din investiţii“ şi trebuie plătită inclusiv o cotă de CASS de 5,5% aferentă acesteia.
Aşa au ajuns părinţii în situaţia de a li se percepe 39 de lei CASS la un venit – alocaţia copiilor – de 42 de lei.

Astfel, inspectorii fiscali au aplicat orbeşte prevederile Codului Fiscal şi au transmis câtorva zeci de mii de familii din judeţele Alba şi Argeş înştiinţări de plată prin care le cer să achite 468 de lei reprezentând CASS aferente veniturilor „din investiţii“ realizate în 2012. Chiar dacă aceste „investiţii“ reprezentau, de fapt, alocaţiile copiilor depuse în conturi bancare.