MAE: Cei 3 români implicați în incidentul feroviar de la Plovdiv au suferit răni ușoare și și-au continuat călătoria spre Turcia

MAE: Cei 3 români implicați în incidentul feroviar de la Plovdiv au suferit răni ușoare și și-au continuat călătoria spre Turcia

Cei trei pasageri de cetățenie română aflați în trenul care circula pe ruta Sofia – Istanbul și care a fost implicat într-un incident feroviar în apropierea gării Plovdiv au suferit răni ușoare, care nu au necesitat spitalizare, ei continuându-și călătoria spre Turcia, informează, luni, Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

Informațiile au fost obținute de Ambasada României la Sofia de la autoritățile bulgare competente, ele referindu-se la circumstanțele producerii incidentului și la starea de sănătate a cetățenilor români, mai arată sursa citată.

Un incident feroviar a avut loc luni dimineață în stația Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din Bulgaria. Trenul care circula pe ruta Sofia – Istanbul se afla în stația din Plovdiv, iar în timpul atașării locomotivei la tren, aceasta a lovit primul vagon cu o viteză de 15-20 km/h, a informat biroul de presă al Căilor Ferate din Bulgaria (BDZ).

Tags: