Părintele Calistrat Chifan din Mănăstirea Vlădiceni din Iași, a explicat în cadrul unui interviu, că visarea unei persoane decedate, mai ales a unei rude sau a unei persoane dragi, poate fi un indiciu al împlinirii de sine.
În astfel de cazuri trebuie să scriem numele acesteia într-un pomelnic, care să fie citit de un preot, să aprindem o lumânare, să oferim ceva de pomană în numele ei și să ne rugăm pentru sufletul ei.
Ierarhul a mai spus că acestea sunt simple vise constructive, care nu dăunează, dar care nu ne lasă indiferenți.
„Părinte, am visat pe tatăl meu, care este mort, pe mama mea sau pe ruda mea, avea nevoie, era gol, era neîmbrăcat, era agitat, era supărat, era mulțumit, era pe un câmp verde, era în întuneric”, depinde de imaginea fiecăruia în parte. Acelea sunt doar niște simple vise constructive.
Ele nu dăunează, nu fac rău, dar nici nu te lasă să dormi pe o ureche. În momentul, spune tradiția populară, când visezi un mort nemulțumit, înseamnă că trebuie să îl pui la pomelnic și să-l pomenești.
Te duci și-i aprinzi o lumânare, îi dai o pâine de pomană, îi pui o colivioară, îi faci un parastas, îi faci o litie la morți, pentru că se pare că el are nevoie de rugăciune.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, în cadrul emisiunii bzi live.
https://www.youtube.com/watch?v=4lImqPgXdAM&ab_channel=ParinteleCalistrat
Părintele Calistrat susține că cei vii trebuie să facă pomana în numele persoanelor decedate: „Argumentul singur care ar fi adevărat este doar acesta. Stând bogatul în flăcările iadului îi spune lui Avraam: ‘Părinte Avraam, eu am cinci frați pe pământ, te rog trimite pe cineva să le spună ce pătimesc aici’.
Evident că avea nevoie de o jertfă a morților, de o pomenire, dar n-avea de unde să o ia. Și spune Avraam: ‘Fiule, au Scripturile? Au pe Moise și prooroci, să asculte de ei. Dacă de ei n-ascultă și îngerii din morți dacă înviază nu le folosește’.
Pentru că în momentul în care tu ești necredincios și eu vin la ușa ta și îți spun: ‘Am visat pe fratele tău, este în flăcările iadului. Te rog, ajută-l, dă-i ceva de pomană, că are nevoie’. Tu ce spui din casă, dacă ești necredincios? ‘Vrei să anunț poliția? Iar umblu cu furatul și cu șmecheriile? Dispari de aici!’
Deci tu nu dai nicio crezare, pentru că pe tine nu te impresionează. Tu nu ai noțiunea de viață veșnică, de suflet veșnic, noțiunea de parastas, noțiunea de mântuire, noțiunea de jertfă, de suferință, tu ești rupt de realitatea lor.
Și atunci, automat, că și ceea ce creezi în jurul tău, aia și transmiți. Și în felul ăsta tu ești obligat să fii necredincios, pentru că ți-ai impus să fii necredincios și nu te impresionează”, a explicat părintele Calistrat Chifan.