Cu temperaturi apropiate de cele ale zonei tropicale, staua pitică WD 0806-661 B, după cum a fost numită de oamenii de știință, ar putea fi o alternativă viabilă la Planeta Albastră, potrivit Daily Mail.
Cu toate acestea, WD 0806-661 B este cel mai rece corp celest fotografiat în afara sistemului nostru solar, a cărui temperatură este precum cea dintr-o zi călduroasă de vară din Arizona.
Astronomul Kevin Luhman, cel care a descoperit steaua pitică, a declarat: „Este o stea foarte mică, cu o temperatură atmosferică foarte apropiată de temperaturile de pe Pământ.”
Cercetărorii au folosit telescopul spațial Spitzer de la NASA pentru a localiza corpul ceresc.
Surprinzatoarea stea se află la 63 de milioane de ani lumina distanță de Terra și face partea din clasa așa-numitelor „stele pitice maro”.
Ca orice stea, WD 0806-661 B este formată dintr-un nor de praf și gaz. Temperatura neobișnuit de redusă pentru un asemenea corp a fost explicată prin lipsa unei reacții termo-nucleare „normale” în interiorul corpului ceresc, care aprinde de obicei stelele.
Temperaturile acestei stele variază între 27 și 80 de grade Celsius, indicând că oamenii ar putea rezista la unele temperature din anumite zone ale acesteia.
WD 0806-661 B orbitează o altă stea, o pitică albă, care își încheie ciclul de existență. Distanța piticei albe față de Soarele din sistemul nostru solar este de doar 63 de ani lumină.
![]()
![]()
![]()