Comisarii ANPC au închis, joi, 20 februarie 2025, nouă unități comerciale din Sun Plaza, după ce au descoperit multiple nereguli grave. Printre problemele constatate se numără prezența gândacilor, alimente cu stare termică modificată, tăvi de coacere acoperite cu reziduuri arse, ustensile de bucătărie neconforme, lipsa autorizației de funcționare emise de Primăria Sector 4 și echipamente frigorifice cu depuneri masive de gheață. În urma controalelor, au fost aplicate 33 de amenzi, însumând 400.000 de lei, relatează observatornews.ro.
ANPC a anunțat că, joi, a verificat 24 de operatori economici din Sun Plaza, dintre care nouă au fost obligați să își suspende temporar activitatea.
Comisarii ANPC au descoperit multiple nereguli, printre care alimente cu stare termică modificată, insecte (gândaci vii și morți), produse depozitate direct pe podea, sisteme de ventilație încărcate cu impurități, tăvi de coacere uzate cu depuneri masive de reziduuri arse și utilizarea unor ustensile de bucătărie neconforme.
Alte nereguli constatate includ lipsa autorizației de funcționare emisă de Primăria Sector 4, paviment neigienizat, cu depuneri groase de grăsime și murdărie în rosturi, echipamente frigorifice cu acumulări masive de gheață în interior, precum și produse fără menționarea datei deschiderii.
Echipele de control au aplicat un total de 33 de sancțiuni contravenționale, însumând aproape 400.000 de lei, ca urmare a numeroaselor nereguli descoperite.
În ultimele zile, comisarii ANPC au extins verificările și la alte centre comerciale din București, unde au evaluat condițiile de siguranță și igienă. De asemenea, au efectuat controale ample la principalii retaileri din întreaga țară, pentru a se asigura că respectă normele de protecție a consumatorilor.