Un caz șocant a avut loc în Alba Iulia, unde o minoră de 12 ani care a ieșit să își plimbe câinele a fost agresată de o adolescentă de 16 ani, în plină zi.
Incidentul a avut loc, luni, 28 aprilie, în jurul orei 16.00, pe o stradă din municipiul Alba Iulia. Imaginile revoltătoare au fost surprinse de o altă fată, prietena agresoarei. Din filmare se vede că minora a fost întâmpinată de o adolescentă și fratele ei, în timp ce își plimba cățelul, conform Ziarul Unirea.
Agresoarea o împinge, o lovește în repetate rânduri cu palmele și genunchii pe copilă, în zona feței și a capului.
Fata care filma momentul râdea în timp de minora era înjurată și amenințată să nu meargă la Poliție. La finalul bătăii, în cadru apare și un băiat care ar fi fratele agresoarei.
Imaginile au apărut pe rețelele de socializare și au strâns foarte multe comentarii, iar polițiștii s-au autosesizat și au demarat o anchetă într-un dosar penal de infracțiuni de lovire sau alte violențe.
„Ca urmare a apariției, pe o rețea de socializare, a unui videoclip în care o tânără ar fi fost agresată fizic, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări:
În seara zilei de 1 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, la data de 28 aprilie 2025, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, o tânără de 16 ani, din Alba Iulia, ar fi fost agresată fizic de către o minoră de 12 ani, din Alba Iulia.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis IPJ Alba.