Adolescent de 13 ani, mort în curtea școlii, în timp ce își aștepta mama. Din ce cauză s-a produs tragedia

Adolescent de 13 ani, mort în curtea școlii, în timp ce își aștepta mama. Din ce cauză s-a produs tragedia
Sursa foto: B1 TV

Un adolescent de doar 13 ani s-a stins din viață, vineri, chiar în curtea școlii la care învăța. Mama lui era secretară în aceeași școală, iar băiatul a așteptat-o după terminarea orelor.

Tragedia a avut loc în  localitatea Băița de Sub Codru, județul Maramureș și a șocat întreaga comunitate, atât pe profesori, pe colegi, cât și pe vecinii, care îl știau pe copil. Răzvan era numele lui și făcea parte din echipa de fotbal a unității de învățământ.

Cum au arătat ultimele momente din viața copilului

Ajuns în dreptul unor scări, băiatul a spus că îi este sete și le-a cerut colegilor să îi aducă apă. Conform informațiilor, aceștia l-ar fi întrebat dacă îi este rău, însă adolescentul a negat.

„Când a ajuns la scări a zis că îi e sete, îi trebuie apă şi n-a spus că îi e rău. Copiii tot l-au întrebat dacă îi e rău, a zis că nu îi e rău, să-l lase în pace”, povesteşte Adriana Conea, directorarea şcolii, potrivit observator news.

Răzvan încă de dimineață i-ar fi spus mamei că nu se simte bine, însă a continuat să meargă la școală. Acesta a avut ora de sport, iar după ce aceasta s-a încheiat, băiatul a dorit să își sune mama și să îi spună că starea i s-a agravat, însă, din păcate, nu a mai apucat. Băiatul a leșinat și s-a prăbușit la pământ.

Date din anchetă au dezvăluit că adolescentul era bolnav, iar episoade de leșin au mai tot existat. De această dată, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, EPA de la Fărcașa și TIM-ul de la Baia Mare. De asemena, a fost solicitat ajutorul unui elicopter SMURD de la Jibou.

Tânărul a fost găsit în stare de inconștiență și nu mai respira, semne ale unui stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața, băiatul nu răspuns manevrelor de resuscitare, iar aceștia nu au putut decât să constate decesul.

„A fost aplicat protocolul de resuscitare, însă, din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decedat”, a declarat Adriana Șanta, purtător de cuvânt ISU Maramureş, potrivit sursei de mai sus.

Ce a declarat poliția

„Astăzi (n.r. 12 septembrie), poliţiştii au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U 112 că la o unitate şcolară din localitatea Băiţa de Sub Codru un elev a leşinat. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa care au identificat un minor de 13 ani, iar echipajele medicale în ciuda manevrelor de resuscitare pe care le-au efectuat au constatat decesul acestuia”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, potrivit Agerpres, citat de Adevărul.

Ce au spus oamenii din comunitate

Vecinii au rămas înmărmuriți la auzul acestei vești. Băiatul era iubit de comunitatea din care făcea parte, iar oamenii îl descriu ca pe un copil bun, silitor, iar tragedia i-a șocat, provocându-le o „durere imensă”.

„Doamne feri! Deci am rămas aşa ca… A învăţat foarte bine copilul şi asta e… acum nu ştiu ce să zic”/ „Durere imensă. Nu se poate descrie în cuvinte ce simţim toţi! E foarte mare păcat de bietul copilaş”, au declarat oamenii pentru observator news.

De asemenea, și primarul localității a avut cuvinte de laudă la adresa copilului.

„A fost un copil minunat, foarte silitor. Chiar în luna august a făcut vizita medicală cu test de efort şi rezultatele au fost bune, deci fără indiciile unor probleme medicale”, spune Bogdan Pop, primar Băița de Sub Codru.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzei morții, iar trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență din municipiul Baia Mare pentru realizarea necropsiei.